Culele oltenești de la Măldărești

  • La 5 km de Horezu, Complexul Muzeal Măldărești este format din cula Greceanu, cula Măldărescu și Casa Memorială I.G.Duca. Cula reprezenta în arhitectura medievală un turn de apărare în care se păstra tezaurul familiei. Aspectul acestor case boierești din Oltenia aduce foarte mult cu cel al unei fortărețe, cu ziduri groase, de obicei cu o singură ușă solidă, pentru acces în interior și ferestre mici, plasate mult deasupra solului.
  • Ridicată la începutul secolului al XVI-lea de un anume Nan Paharnicul, cula Greceanu a aparținut căpitanului Tudor Maldăr, important ofițer în armata lui Mihai Viteazul. Luat prizonier de către tătari, a fost eliberat după ce s-a însurat cu fiica hanului, retrăgându-se pe acest domeniu. Cula are trei niveluri, dar și o pivniță, cu acces separat, din exterior. Încăperea din turn, de la ultimul nivel deține și o ascunzătoare în tavan, cu acces prin chepeng și scară mobilă, ventilată doar prin guri de tragere.
  • În anul 1936, Olga Greceanu, urmașă a proprietarilor, a pictat pe pereții culei Greceanu fresca ctitorilor, după portretele aflate în biserica ”Sf. Nicolae” din apropiere.
  • În acest complex au avut loc în anul 2014 filmări la drama istorică ”Aferim!”, regizată de Radu Jude și premiată la Festivalul de Film de la Berlin cu Ursul de Argint.
  • Cula Măldărescu, din cadrul aceluiași complex, a fost construită la începutul secolului al XIX-lea, având o formă dreptunghiulară și fiind alcătuită din parter și două etaje. Primul etaj este format dintr-o încăpere de dimensiuni mari, o sală şi un iatac, iar la al doilea etaj se află un cerdac larg, o încăpere mică şi două camere. Interiorul este bogat ornamentat – tavanul cerdacului de la al doilea etaj fiind împărţit în trei părți, fiecare segment având un motiv ornamental în mijloc.
  • În anul 1910, politicianul liberal I.G.Duca achiziționează clădirea nelocuită în acel moment și construiește, în aceeași grădină, o casă de vacanță mai mică, doar parter, dar în același stil arhitectural. În anul 1998, această clădire a fost transformată în casă memorială, prezentând mai multe obiecte personale ale fostului prim-ministru al României, dar și mobilier din acea perioadă.
Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s