Parcul Național Cheile Bicazului

  • Parcul Național Cheile Bicazului – Hășmaș se desfășoară între județele Harghita și Neamț, adăpostind pe o suprafață de peste 6500 de hectare cea mai importantă zonă geologică românească. Printre rezervațiile naturale incluse în arealul parcului se află Cheile Bicazului, Lacul Roșu, Avenul Licaș, Cheile Șugăului și masivele Hășmașul Mare, Piatra Singuratică și Hășmașul Negru.
  • Lacul de acumulare Izvorul Muntelui, situat pe cursul superior al râului Bistrița, la poalele Ceahlăului, este cel mai mare lac antropic (creat de om) amenajat pe râurile interioare din România. Acesta a luat naștere în 1960, odată cu finalizarea lucrărilor la barajul hidrocentralei Stejarul. Barajul, înalt de 127 de metri, oferă de pe coronamentul său o panoramă superbă asupra lacului și munților înconjurători. Volumul lacului variază în funcție de regimul de exploatare, având o suprafață medie de 30 kmp.
  • Aria protejată este străbătută de Drumul Național 12C, care leagă localitatea Gheorgheni de orașul Bicaz, amplasat pe malurile râului Bistrița. Aflate la 20 km de orașul care le poartă numele, Cheile Bicazului, formate ca urmare a eroziunilor provocate de apele Bicazului și ale afluenților săi, reprezintă una dintre cele mai atrăgătoare zone turistice ale țării.
  • Cheile Bicazului, în lungime de 10 km, delimitate de stațiunea Lacul Roșu și de satul Bicazul Ardelean, sunt formate de culmile Ucigașul, Piatra Altarului, Piatra Pinteștilor și Suhard, stânci impunătoare, înalte de peste 1.000 de metri, bogate în peșteri, avene și având amenajate trasee pentru practicarea alpinismului de performanță. Cadrul natural al zonei, cu numeroase elemente geologice și o climă variată, a determinat apariția unei flore cu peste 1.000 de specii și a unei faune cu exemplare rare și ocrotite, dintre care pot fi amintite numeroasele tipuri de broaște, salamandra, viperele, ciocănitoarea, cocoșul de munte, acvila, cerbul carpatin, huhurezul, ursul și lupul.
  • Lacul Roșu s-a format în luna iulie a anului 1837, ca urmare a alunecării unui pinten format din grohotișuri, de pe versantul nord-vestic al Muntelui Ghilcoș. Lacul păstrează și în prezent aspectul unei văi înecate, vârfurile brazilor din fosta pădure care acoperea albia văii străjuind acum oglinda lacului.
  • Prezența aluviunilor roșietice aduse de pârâul Vereșcheu și calcarele cu tentă roșie din împrejurimi sunt motivele pentru care lacul a căpătat de la ciobani și muncitorii forestieri denumirea de Lacul Roșu. Lacul se află la o altitudine de 980 de metri, având o suprafață de 11 hectare și o adâncime maximă de 9,6 metri.
Publicitate

Mănăstirea Tismana

  • Cea mai veche așezare monahală din Țara Românească, aflată la aproape 40 km distanță de orașul Târgu Jiu, Mănăstirea Tismana a fost ridicată la mijlocul secolului al XIV-lea, pe un vârf de stâncă al muntelui Stârmina, prin implicarea Sfântului Nicodim de la  Tismana și cu sprijinul material al domnitorilor Radu I, Dan I și Mircea cel Bătrân, descendenți ai Basarabilor.
  • Nicodim, născut la Prilep, în Macedonia, era rudă cu cneazul Lazăr al Serbiei și cu domnitorii Basarabi. Teolog, literat, caligraf și miniaturist, acesta a intrat încă de adolescent în tagma călugărilor de la Muntele Athos, revenind la maturitate în Valahia, pentru a ridica mănăstiri. La Tismana a întemeiat o vestită școală de caligrafie, cu copiști de cărți bisericești, în diverse limbi. Acesta a caligrafiat personal, în anul 1405, un Tetravanghel, cu coperți lucrate în argint aurit. Aceasta este cea mai veche carte datată din Țara Românească, aflându-se în prezent la Muzeul Național de Istorie din București.
  • De-a lungul timpului, Mănăstirea Tismana a suferit mai multe distrugeri și transformări, datorită importanței sale strategice. Ultima oară, mănăstirea a fost reconstruită în anul 1855, de către arhitectul român, de origine sileziană, Carol Benesch. Spațiile interioare au fost pictate în mai multe etape, prima pictură iconografică fiind executată în 1564 de către pictorul Dobromir cel Tânăr din Târgoviște, ultima pictură a bisericii fiind realizată în anul 1994, în pridvorul construit în 1983 după planurile inițiale ale Sfântului Nicodim, de către pictorul Grigore Popescu din Câmpulung Muscel.
  • Poetul George Coșbuc a dăruit pentru Paraclisul ctitorit de Matei Basarab, două vitralii realizate în anul 1916, denumind frumosul complex mănăstiresc, ascuns între pădurile dese ale Valahiei de altădată, ”Mărețul cuib al Basarabilor”.
  • În anul 1406, a avut loc la Mănăstirea Tismana întâlnirea lui Mircea cel Bătrân cu regele austro-ungar Sigismund de Luxemburg, în încercarea formării unei alianțe împotriva turcilor. Mănăstirea Tismana a fost și locul în care Tudor Vladimirescu a organizat revolta sa anti-fanariotă. Aici, s-a enunțat Proclamația de la Padeș, din 22 ianuarie 1821. Tezaurul Băncii Naționale a României a fost ascuns la Mănăstirea Tismana spre finalul celui de-al doilea război mondial. Încă din luna iulie 1944 Constantin Angelescu, Guvernatorul Băncii Naționale a României, a luat măsuri pentru a transporta și a depozita aurul BNR la Mănăstirea Tismana, datorită contraofensivei sovietice, care ajunsese în Basarabia.

Ulpia Traiana Sarmizegetusa

  • În spațiul delimitat de masivele Șureanu, Retezat și Poiana Ruscă, la 40 km distanță de Sarmizegetusa Regia, bătrâna capitală a Daciei preromane din satul Grădiștea, învingătorii luptelor de la Tapae (anii 101-102) au ridicat în zona de șes a Hațegului o garnizoană romană, care avea să devină, începând cu anul 110, centrul administrativ al provinciei romane Dacia.
  • Cu o populație de aproximativ 30.000 de locuitori, localitatea asigura inițial adăpost veteranilor de război, aici fiind stabilită tabăra legionară Macedonica V. Fondat de Împăratul Traian, imediat după cucerirea Daciei, acest oraș antic a continuat să existe timp de încă două secole după retragerea trupelor romane în jurul anului 270.
  • În anul 1871 a fost întemeiată la Deva Societatea de Istorie și Arheologie a județului Hunedoara, care a efectuat primele săpături arheologice între anii 1881 și 1883. În perioada anilor 1973 – 1982 au fost descoperite majoritatea edificiilor din vechiul oraș.
  • În apropierea zidurilor orașului roman mai există încă o mică porțiune din drumul imperial, cu o fundație construită perfect, din straturi succesive de pietriș, nisip și bolovani, ce susțin lespezi mari din piatră. Acest drum unea Drobeta Turnu Severin de Sarmizegetusa, continuând spre Turda și Cluj Napoca, având capătul la Moigrad, în localitatea antică Porolissum, din apropiere de Zalău.
  • Printre clădirile descoperite în urma cercetărilor arheologice, s-au mai păstrat până în prezent fundațiile Amfiteatrului, Forului, Palatului Augustalilor, thermelor și ale câtorva edificii publice și particulare. Mare centru cultural și religios al acelei perioade, metropola romană de la Sarmizegetusa adăpostea, pe lângă construcțiile laice și un număr important de temple și altare consacrate diferitelor zeități (Nemesis, Aesculap, Hygia sau Silvanus), multe dintre acestea aflate încă sub pământ.
  • Istoria menționează că, în cadrul complexului funcționa, în acea perioadă, unul dintre cele mai mari centre de prelucrare a sticlei din epocă. Din păcate, din cauza problemelor financiare și birocratice, o mare parte din suprafața orașului antic nu a fost încă cercetată și excavată de către arheologi, nici măcar în prezent.

Palatul Culturii Iași

  • Clădire simbol, nu doar pentru orașul Iași, cât pentru întreaga țară, Palatul Culturii este înscris în Lista monumentelor istorice, fiind în prezent sediul Complexului Muzeal Național Moldova, ce cuprinde Muzeul de Istorie a Moldovei, Muzeul Etnografic al Moldovei, Muzeul de Artă și Muzeul Științei și Tehnicii ”Ștefan Procopiu”.
  • Impresionantul edificiu a servit inițial drept Palat Administrativ și de Justiție, devenind gazdă a instituțiilor culturale din oraș începând cu anul 1955. Stilul neogotic al Palatului Culturii, cu numeroasele sale detalii ornamentale, atrage privirile turiștilor ajunși în centrul orașului, printre elementele de interes numărându-se ”Sala gotică”, ”Sala voievozilor” sau ”Sala Henri Coandă”.
  • Palatul, construit între anii 1906 – 1925, după planurile aritectului I.D.Berindey, a fost complet renovat în ultimii ani și numără 298 de încăperi, fiind desfășurat pe o suprafață de peste 34.000 mp. În turnul central, cu înălțimea de 55 de metri, se află și un ceas cu trei cadrane, având diametrul de 3,25 metri, fiind decorat cu vitralii reprezentând cele 12 zodii.
  • Edificiul se deschide printr-un hol generos, conceput în stil neogotic, spaţiu care se finalizează cu o boltă în ogivă, decorată cu vitralii. Scările monumentale, simetrice, sunt construite din marmură de Carrara, iar parapetul este realizat din baluştri în acoladă, decoraţi cu acvile cu scut, ce simbolizează deschiderea de noi drumuri. 
  • Muzeul de Istorie a Moldovei continuă activitatea Muzeului de Antichități, înfiinţat în 1916, pe lângă Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”. Patrimoniul muzeului numără peste 50.000 de piese, aflându-se în continuă creștere, în special ca urmare a cercetărilor arheologice, dar și a unor descoperiri întâmplătoare, donații și achiziții. Acest patrimoniu este divizat în trei mari colecții: „Arheologie”, „Istorie” și „Numismatică – Medalistică”. 
  • Muzeul Etnografic al Moldovei a fost întemeiat în anul 1943. În prezent, acesta prezintă două expoziții temporare principale: „Sărbatoarea în sat. Spiritualitate și artă” și „Cotidianul țărănesc. Inventivitate și pragmatism”.
  • De-a lungul timpului, patrimoniul primului Muzeu de Artă din România, inaugurat la Iaşi în anul 1860, s-a îmbogăţit continuu cu noi şi valoroase opere de artă româneşti şi străine, provenite atât din donaţii, cât şi din achiziţii. În prezent, Muzeul de Artă din Iași tezaurizează aproximativ 10.000 de opere de artă, pictură, grafică și sculptură.
  • Constituit în mare parte din donaţii şi achiziţii, Muzeul Ştiinţei şi Tehnicii „Ştefan Procopiu” şi-a dezvoltat şi diversificat patrimoniul, adăpostind astăzi peste 11.000 de obiecte, deosebit de importante pentru istoria ştiinţei şi tehnicii, dintre care se remarcă piese de referinţă privind evoluţia înregistrării şi redării sunetului, istoria tehnicii fotografice şi cinematografice, evoluţia comunicaţiilor, dezvoltarea mijloacelor tehnicii de calcul, dar şi obiecte cu valoare memorială (documente, cărţi de specialitate, fotografii, diplome, aparatură de laborator şi obiecte personale).

Slănic Moldova

  • Situată în județul Bacău, stațiunea Slănic Moldova se desfășoară de-a lungul bazinului râului Slănic (afluent al râului Trotuș), la poalele muntelui Nemira, la o altitudine de aproximativ 500 de metri, beneficiind de un climat relaxant și tonifiant, cu un aer bogat în aerosoli, rășini și ioni negativi de oxigen, ce oferă un sezon turistic permanent, indiferent de anotimp.
  • Stațiunea a început să se dezvolte în prima jumătate a secolului al XIX-lea, în anul 1800 fiind descoperite primele două izvoare minerale. Cea mai veche populație din zonă este reprezentată de ceangăi, un grup etnografic de origine maghiară și de confesiune romano-catolică, stabilit în acestă regiune încă din Evul Mediu.
  • Procesul de dezvoltare a stațiunii a început odată cu donarea terenurilor Epitropiei Sf.Spiridon din Iași, de către Grigore Alexandru Ghica (domnitor al Moldovei), fiind construite primele hoteluri, fiind regularizat cursul râului Slănic (prin îndiguire și construire de podețe), fiind construit cazinoul și diferite instalații pentru băi. Arhitectura veche a hotelurilor și vilelor se compune din balcoane, cerdacuri și dantelării din lemn.
  • George Enescu a susținut în această stațiune, la vârsta de 8 ani, primul său concert la vioară. Totodată, stațiunea a fost locul de tratament balnear favorit pentru personalități importante, precum Ion Creangă sau Alexandru Vlahuță.
  • Stațiunea este renumită pentru izvoarele sale cu ape carbonatate, ușor sulfuroase, clorate, sodice, hipertonice, hipotonice și oligominerale.
  • Botezată „Perla Moldovei”, Slănic Moldova asigură tratament pentru tulburări digestive, boli hepatobiliare, boli metabolice și nutriționale, afecțiuni ale rinichilor și urinare.

Palatul Brukenthal din Avrig

  • Localitatea Avrig este situată la poalele Munților Făgăraș, pe valea râului Olt, la o altitudine de aproximativ 400 de metri. Este străbătută de Drumul Național 1, la o distanță  de aproximativ 25 km de orașul Sibiu. Amplasat într-un adevărat amfiteatru natural, în care relieful se desfășoară de la 2500 la 350 de metri, Avrigul este caracterizat de un complex fizico-geografic variat.
  • Palatul de vară al baronului Samuel von Brukenthal (1721-1803), guvernator al Transilvaniei, a fost construit între anii 1780 și 1785, după modelul palatului Schönbrunn din Viena, fiind o operă a arhitectului Johann Eberhard Blaumann, unul dintre reprezentanții de seamă ai stilului baroc transilvănean.
  • Clădirea în stil baroc are forma U, cu un corp central și 2 segmente laterale. Aici a fost expusă renumita colecție a baronului Brukenthal, formată din 212 tablouri și 129 gravuri, în prezent aceasta putând fi admirată la Muzeul Brukenthal din Sibiu.
  • Palatul a deținut și unul dintre cele mai frumoase parcuri, organizat în terase, care coboara spre lunca Oltului. Suprafața de peste 20 hectare a fost amenajată după modelul grădinilor franțuzești, cu fântâni arteziene, o scară splendidă și mai multe alei laterale, vaze, bănci, statui din piatră, și o oranjerie, în care se cultivau curmali, migdali, nucșoară, pepeni și ananas.
  • În prezent, complexul a fost parțial renovat și funcționează ca hotel, restaurant, centru de organizare a evenimentelor și galerie de artă, totodată aici fiind organizate anual, în lunile septembrie și octombrie Sărbătorile Toamnei.