Lună: martie 2022

Saschiz

Publicat de Etichetat , , , , , , , , , Lasă un comentariu
  • Localitatea Saschiz a fost atestată documentar pentru prima oară în jurul anului 1310, regiunea populată preponderent de sași rivalizând cu Sighișoara, aflată la 20 km depărtare, urbe considerată în Evul Mediu cea mai importantă cetate a sașilor din Transilvania.
  • Prin confirmarea statutului de târg și beneficiind de importante privilegii oferite de către Regele Sigismund de Luxemburg, la începutul secolului al XV-lea au fost construite în Saschiz o școală, un spital și o biserică parohială, meșteșugurile fiind coordonate de diferite bresle.
  • Începând cu anul 1347, pe un deal din apropiere a fost ridicată o cetate țărănească, care servea drept refugiu în cazul unor invazii. La 680 de metri altitudine, cetatea se întindea pe o suprafață de 5.000mp, sub forma unui poligon neregulat, cu un zid de incintă înalt de 10 metri și șase turnuri de apărare. În timpul invaziei otomane, mulți nobili din așezările aflate în vecinătate și-au ascuns în cetate averile, în special aur și podoabe.
  • În anul 1493, în centrul localității Saschiz, pe locul unei vechi bazilici romane, a fost ridicată o impresionantă biserică fortificată, în onoarea Regelui Ștefan I al Ungariei. Biserica masivă, construită în stil gotic, cu o singură sală, a fost întărită cu 22 de contraforturi, lucrările fiind finalizate în anul 1525.
  • Turnul de apărare avea un aspect masiv, fiind prevăzut cu guri de tragere pe mai multe niveluri. În urma unui incendiu, turnul a fost refăcut în secolul XVII, meșterii luând ca model Turnul Ceasului din Sighișoara. Biserica evanghelică fortificată din Saschiz face parte din patrimoniul mondial UNESCO, alături de alte șase biserici fortificate, aflate în localitățile Biertan, Valea Viilor, Câlnic, Dârjiu, Prejmer și Viscri.
  • Regiunea săsească din Transilvania, denumită și ”Țara Ovăzului – Haferland”, ce cuprinde localități precum Saschiz, Homorod, Viscri, Rupea, Criț sau Meșendorf, are un potențial turistic diversificat, cu o ofertă generoasă de meșteșuguri vechi și obiective interesante de vizitat, trasee pentru biciclete și degustări de preparate tradiționale săsești, într-un cadru natural bogat aspectat.
Publicitate

Palatele magnifice ale Aradului

Publicat de Etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , Lasă un comentariu
  • Important nod feroviar și rutier, orașul Arad, municipiul de reședință al județului cu același nume, se desfășoară pe ambele maluri ale râului Mureș, unind regiunile istorice românești – Banat și Crișana.
  • Prima atestare documentară a localității figurează  în urmă cu un mileniu, în secolul XI, într-o scriere intitulată ”Gesta Hungarorum”, lucrare ce descrie activitatea regelui maghiar Ștefan I. În anul 1331 orașul este menționat și în Cronica pictată de la Viena, un document ilustrat ce prezintă istoria Ungariei medievale.
  • Arad este un oraș bogat în monumente arhitecturale, ce etalează stiluri variate (neoclasic, eclectic, gotic, renascentist sau în stilul secesiunii vieneze), precum Palatul Administrativ, Teatrul ”Ioan Slavici”, Biserica Sf. Anton de Padova, Colegiul Național ”Moise Nicoară”, Palatul Cenad, Palatul Băncii Naționale, Palatul Neuman, Palatul Cultural etc.
  • În anul 1817 a fost construit la Arad primul teatru din piatră de pe teritoriul actual al României, iar în 1846 și 1847 Franz Liszt și Johann Strauss fiul au concertat în localitate. Ulterior, în anul 1922, George Enescu a susținut, la rândul său, un concert în Arad.
  • În anul 1909 a fost înființată la Arad prima fabrică de automobile din Ungaria –  Magyar Automobil Részvény Társaság Arad (MARTA). În anul 1937 orașul era considerat cel mai puternic centru economic din Transilvania și al patrulea din România.
  • În data de 15 august 1899 s-a jucat la Arad primul meci oficial de fotbal din Transilvania. Echipa FC UTA Arad, cea mai titrată echipă de fotbal din provincie (câștigătoare a 6 campionate naționale) mai este denumită și Bătrâna Doamnă a fotbalului românesc.
  • În anul 1959 a fost înființată la Arad prima fabrică de jucării din țară – Arădeanca, iar în 1962 a început să funcționeze prima fabrică de ceasuri din țară – ”Victoria”, în anul 1968 orașul primind statutul de municipiu.

Mănăstirea Cozia

Publicat de Etichetat , , , , , , , , , , , , , Lasă un comentariu
  • Situat pe malul drept al râului Olt, la mică distanță de stațiunile balneoclimaterice Călimănești și Căciulata și la aproximativ 20 km distanță de orașul Râmnicu Vâlcea, ansamblul mănăstiresc de la Cozia s-a numit inițial Mănăstirea Nucet, primind mai târziu apelativul Cozia, după muntele din vecinătate.
  • Biserica principală, cu hramul ”Sfânta Treime”, prezintă o ornamentație bogată, fiind construită de meșteri din Moravia, între anii 1387 – 1391, după modelul bisericii sârbești din Krusevac. Ctitorul bisericii a fost domnitorul Mircea cel Bătrân.
  • Pictura a fost renovată în anul 1517, sub domnia lui Neagoe Basarab, când a fost realizată și fântâna care îi poartă numele. Șerban Cantacuzino i-a adăugat, între anii 1706 – 1707 pridvor, chilii și cerdacuri.
  • Bolnița (spitalul mănăstirii), situată pe cealaltă parte a șoselei, a fost ridicată între anii 1542 – 1543 de către Petre Voievod, numit și Radu Paisie. Într-unul din corpurile clădirii a fost amenajat un muzeu, în care sunt expuse monede, tipărituri vechi, obiecte și podoabe de cult.
  • Începând cu anul 1415, la Cozia a funcționat până în secolul al XVIII-lea o școală mănăstirească. Din secolul al XVI-lea Cozia a devenit unul dintre cele mai importante centre culturale din Valahia. Mănăstirea Cozia este cea mai reprezentativă ctitorie a domnitorului Mircea cel Bătrân, fiind o bogată sursă de documentare pentru studiul culturii, artei și arhitecturii medievale din Țara Românească.

Castelul Cantacuzino – Bușteni

Publicat de Etichetat , , , , , , , , , , , , , Lasă un comentariu
  • Castelul Cantacuzino din Bușteni a fost construit în anul 1911, la cererea prințului Gheorghe Grigore Cantacuzino, zis Nababul, fost ministru al României la începutul secolului al XX-lea. Edificiul a fost ridicat pe locul unei vechi cabane de vânătoare, pe care familia prințului o folosea ca loc de popas în deplasările spre Transilvania. La inaugurare, castelul impresiona prin dotările sale moderne în raport cu acele timpuri, beneficiind de electricitate, sistem de canalizare și apă potabilă.
  • Posesor al unei averi colosale și descendent al voievozilor români, Nababul a finanțat de-a lungul vieții sale construcția a trei palate: Palatul Cantacuzino din București, situat pe Calea Victoriei (actualul Muzeu Național George Enescu), Castelul Cantacuzino din Bușteni și Palatul Cantacuzino din Florești, numit și ”Micul Trianon”, în prezent în ruină. Impresionanta clădire din stațiunea Bușteni a aparținut familiei Cantacuzino până la naționalizarea din 1948, devenind apoi un sanatoriu al Ministerului de Interne.
  • Castelul respectă stilul neoromânesc, fiind construit din piatră și cărămidă, după planurile arhitectului Grigore Cerchez și se întinde pe o suprafață de 3.148mp. Clădirea este înconjurată de un parc, cu cascade, fântâni arteziene și grote. Palatul posedă o colecție de 27 de steme și blazoane, ce aparțin familiilor de boieri încuscriți cu cantacuzinii și o friză de picturi votive, cu 12 portrete în mărime naturală, realizate pe piele de Cordoba, aparținând membrilor familiei Cantacuzino din ramura valahă.
  • În perioada 1935-1936, în parcul castelului a fost construită o biserică mică din lemn, care poartă hramul Sfântului Gheorghe-Biruitorul. La sfințirea ei, în data de 13 septembrie 1936, au fost invitate Regina Maria a României și Principesa Ileana. Edificiul din lemn se află pe locul unde înainte exista o veche biserică, adusă de strămoșii prințului Grigore Cantacuzino din Maramureș, în sec al XVIII-lea. Domeniul Cantacuzino mai dispune de 970 ha de pădure, aflate pe versantul Zamora.
  • Castelul se află în prezent în proprietate privată și a fost deschis publicului începând cu anul 2010. Turiștii pot vizita curtea, care a fost îmbogățită cu diverse sculpturi realizate de artiști autohtoni și străini. De asemenea, vizitatorii au acces în castel, în cadrul unor tururi zilnice, cu ghidaj.  La etajul superior al castelului, începând cu anul 2015, s-a deschis o galeria de artă, care adăpostește periodic expoziții cu lucrări ale unor artiști celebri. Curtea castelului găzduiește și două restaurante cu terasă, deschise în 2012, respectiv 2020.  

Ghețarul Scărișoara

Publicat de Etichetat , , , , , , , , , , , , Lasă un comentariu
  • Zona Munților Apuseni cuprinde cele mai multe regiuni carstice de pe teritoriul României: ghețari precum cei de la Scărișoara și Vârtop, peșteri cu bogate formațiuni de stalactite și stalagmite (Măgura, Peștera Urșilor) și cascade precum cele de la Vârciorog sau Buciniș. De altfel, întreaga regiune se remarcă din punct de vedere turistic, prin promovarea tradițiilor sale folclorice, a peisajului deosebit și a reliefului carstic, care a dat naștere, prin erodare, unui număr de peste 800 de peșteri.
  • Aflată la o altitudine de 1.165 de metri, Peștera Scărișoara adăpostește cel mai mare ghețar subteran din România. Lungimea totală a peșterii este de 720 de metri, având o adâncime de 105 metri. Blocul de gheață din interiorul peșterii are un volum de 75.000 metri cubi și o grosime medie de 16 metri.
  • Deși, inițial aparținea de comuna Scărișoara, aflată la 15 km depărtare, Peștera Scărișoara este atribuită administrativ, în prezent, comunei Gârda de Sus. Pe Valea Ordâncușei, drumul până la ghețar este asfaltat în totalitate. Pentru coborârea în peșteră, accesul turiștilor se realizează în grupuri organizate, pe scări metalice, ce coboară în avenul de 48 de metri adâncime și 60 de metri diametru. Lungimea totală a peșterii este de 720 de metri, având o adâncime de 105 metri.
  • La baza avenului se găsește poarta peșterii, care permite accesul în Sala Mare. Zona numită Catedrala și Rezervația Mică sunt lipsite de gheață, însă spre Rezervația Mare coboară un perete de gheață lung de 20 de metri, prelungit cu o galerie ce atinge adâncimea maximă a peșterii.
  • În perioada anotimpului cald o parte din ghețar se topește parțial, fiind apoi alimentat cu straturi proaspete, în fiecare iarnă. Cele mai profunde straturi au fost datate ca având aproape 4000 de ani vechime.