iulie 2022 – România în alb și negru – Romania in black and white

Brațul Sulina a fost, timp de secole, singurul canal navigabil la intrarea pe Dunăre, primele așezări formându-se aici cu mai bine de 500 de ani înainte de Hristos. Totuși, cele dintâi atestări documentare datează cu aproape 1.000 de ani în urmă.
Situată la doar patru metri deasupra nivelului mării, localitatea scăldată de apele Dunării este formată din soluri nisipoase, sărate și parțial umede, flora predominantă fiind cea a stufului, nuferilor, sălciilor, plopilor și frasinilor. Numeroase specii de pești și păsări completează cadrul natural îmbelșugat și peisajul de o frumusețe aparte, cu precădere la ieșirea din oraș, de-a lungul îngustelor canale ce străbat arealul deltei.
În cel mai estic oraș al Europei nu poți ajunge decât folosind o ambarcațiune. Orașul-port este ușor de străbătut chiar și pentru turiștii veniți aici prima oară, fiind structurat în șase străzi paralele cu fluviul și 13 străzi perpendiculare pe cursul apei, însumând aproximativ 40 de km.
Între anii 1856 și 1938 Sulina a cunoscut o dezvoltare rapidă, ca urmare a înființării Comisiei Europene a Dunării (CED), un organism internațional ce garanta libera circulație pe fluviu. Astfel, așezarea s-a transformat dintr-un sat afectat de prezența piraților, într-un oraș cu cheiuri portuare, diguri de protecție, serviciu de telefonie, rețea de distribuție a apei potabile și uzină electrică.
În anul 1869 CED a construit „Farul Mare”, care înlocuia vechiul far turcesc ridicat în anul 1802. În prezent, declarat monument istoric, acest far adăpostește un mic muzeu ce prezintă istoria organizației și o sală dedicată scriitorului Eugen Botez, cunoscut sub pseudonimul Jean Bart, cel care avea să facă Sulina cunoscută dincolo de granițele țării, prin celebrul său roman „Europolis”.
Renumită pentru nisipul său fin, plaja din Sulina a fost recompensată în anul 2011 cu distincția Gold a programului „Quality Coast”. Cimitirul maritim, unic în Europa, arhitectura aparte a lăcașurilor de cult și a caselor vechi tradiționale conferă un aspect pitoresc și atractiv întregii regiuni. La Sulina se poate ajunge din Tulcea cu vasul de pasageri, în aproximativ 4 ore sau cu navele rapide acoperite, în 2 ore. Numeroase pensiuni și pontoane plutitoare oferă cazare, la prețuri variate.

Aflat la mai puțin de 100 km de București, orașul Târgoviște apare pentru prima oară consemnat documentar în jurnalul unui soldat de origine șvabă, în anul 1396. În secolul al XV-lea, Curtea Domnească era alcătuită din palat, biserică paraclis și turnul Chindiei, fiind protejată de o dublă centură de fortificații. Zidurile din piatră, având grosimi variind între 1,6 și 1,9 metri, au fost ridicate sub domnia voievozilor Petru Cercel și Matei Basarab. Spre exteriorul acestora se afla un șanț mare de apărare, în formă de potcoavă, sprijinit de terasele râului Ialomița, cu lățimea de 20 de metri și adâncimea de aproape cinci metri.
În cadrul Curții Domnești au fost ridicate două lăcașuri creștin-ortodoxe. Primul și cel mai impunător, poartă denumirea Biserica Mare Domnească, fiind ctitorit în anul 1583 de domnitorul Petru Cercel. Această biserică a fost creată într-un stil asemănător Mitropoliei din Târgoviște. Interiorul a fost zugrăvit integral în anul 1697, în timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu, pictura abordând o varietate de teme iconografice și remarcându-se prin cea mai amplă galerie de pe teritoriul de altădată al Țării Românești, cu portrete ce aparțin unor voievozi români (Matei Basarab Neagoe Basarab, Constantin Brâncoveanu, Petru Cercel, Mihai Viteazul, Radu Șerban, Constantin Șerban, Șerban Cantacuzino și Radu Mihnea). Cea de-a doua biserică, situată în cel mai îndepărtat capăt al sitului arheologic, este cunoscută sub numele de Biserica Mică Domnească sau mai precis, așa cum a fost redenumită în secolul al XIX-lea, Biserica „Sf.Vineri”.
Reper al orașului, dar și unul dintre simbolurile turistice ale României, Turnul Chindiei este o fortificație ce străjuiește întregul complex muzeal, fiind înălțat sub domnia lui Vlad Țepeș, la mijlocul secolului al XV-lea. Turnul a fost restaurat în secolul al XIX-lea, schimbându-i-se aspectul original și având în prezent o înălțime de aproximativ 27 de metri și 122 de trepte interioare în formă de spirală. Turnul Chindiei servea ca punct de observație și de pază, atât pentru curtea domnească, cât și pentru întreaga cetate. În perioada secolelor XVI-XVII turnul a mai îndeplinit și rol de închisoare.
La începutul secolului al XIX-lea a fost construită pe latura de sud-est a curții domnești o casă egumenească, oferită de către domnitorul Constantin Ipsilanti Mănăstirii Dealu, care fusese grav avariată de cutremurul din anul 1802. În anul 1967 a fost inaugurat aici Muzeul Tiparului și al Cărții Românești, una dintre primele instituții de acest profil deschise în România, expunând o succesiune de aspecte privitoare la dezvoltarea scrisului pe teritoriul românesc. De altfel, bătrâna capitală valahă a fost martoră a apariției primelor cărți în limba slavonă, aici desfășurându-și activitatea diaconul Coresi, cel care avea să tipărească prima carte în limba română.