septembrie 2022 – România în alb și negru

Cel mai înalt drum rutier din România, atingând altitudinea maximă în Pasul Urdele, la 2145 de metri, Transalpina traversează Munții Parâng, Șureanu și Cindrel, între localitățile Novaci și Tilișca. Lungimea totală este de aproximativ 145 km, iar cea mai atractivă porțiune se află între stațiunea montană Rânca și Obârșia Lotrului, pe o porțiune de 30 de km, acolo unde drumul șerpuiește deasupra crestelor montane, la aproape 2000 de metri.
Originea dezvoltării acestui drum este neclară, anumite surse istorice susținând că a fost construit pentru prima oară de către legiunile romane, în perioada secolelor I și II. În timpul Primului Război Mondial germanii au pietruit drumul din rațiuni militare. Inaugurată în 1935 de către regele Carol al II-lea, Transalpina a fost reconstruită și în perioada interbelică. Ca urmare a unui program derulat începând cu anul 2009, șoseaua, ce poartă și denumirea DN 67C, este în prezent asfaltată.
Viteza medie de deplasare în porțiunea cea mai înaltă este de 30–40 km/h, deoarece drumul este presărat cu numeroase serpentine și curbe foarte strânse. În fiecare an, în luna septembrie, pe o porțiune cu serpentine situată între localitățile Novaci și Rânca se desfășoară Campionatul Național de Viteză în Coastă, etapa Rânca. Astfel, timp de trei zile stațiunea Rânca devine capitala curselor de automobilism.
Transalpina este închisă pe perioada iernii, fiind accesibilă turiștilor doar în anotimpurile calde. De-a lungul unor porțiuni întinse nu există parapeți și nici semnalizatoare, astfel că viteza trebuie adaptată permanent la condițiile oferite de vremea capricioasă și de șosea. Nu este recomandată traversarea pe timp de noapte, deoarece, pentru cei care nu cunosc drumul, nu există alte repere în afara marginilor acestuia.
Situată la o altitudine de 1600–1800 de metri, la 18 km de localitatea Novaci (Gorj), stațiunea Rânca este una dintre cele mai apreciate destinații montane, aflată într-o intensă dezvoltare turistică. Dezvoltată în apropierea golului alpin al Parângului, foarte aproape de cel mai înalt punct rutier din țară, se dovedește a fi o alegere inspirată atât vara, cât și iarna. Aici funcționează două pârtii de schi, una de nivel mediu, în lungime de 500 de metri și o alta pentru începători, dotată cu teleschi, nocturnă și sonorizare, având lungimea de 600 de metri. Sezonul de schi începe în luna noiembrie și se termină în luna mai. Pentru cei care doresc practicarea unor sporturi extreme există trasee de off-road pentru motociclete sau mașini de teren, precum și varianta zborului cu parapanta de pe vârfurile Păpușa, Măgura sau Cerbul. Cele câteva lacuri glaciare din zona masivului Parâng adăpostesc în și împrejurul lor o floră și o faună aparte.

Situată la doar 4 km distanță de orașul Gura Humorului, Mănăstirea Voroneț se numără printre cele mai valoroase ctitorii ale domnitorului Ștefan cel Mare, fiind construită în anul 1488, în mai puțin de patru luni, un timp record pentru acele vremuri.
Unul dintre puținele monumente de arhitectură religioasă din nordul Moldovei care își păstrează într-o mare măsură forma inițială, în plan trilobat, având turla cu boltă deasupra naosului, biserica Mănăstirii Voroneț a fost inclusă, în anul 1993, împreună cu alte șapte biserici cu pictură exterioară din regiune, pe lista patrimoniului mondial cultural UNESCO, în grupul – Bisericile pictate din nordul Moldovei.
Biserica este construită din zid de piatră, gros de peste un metru, în formă de cruce, cu interiorul împărţit în altar, naos, pronaos şi pridvor închis. Altarul este luminat natural de o fereastră mare la răsărit şi câte o fereastră mică, pe laterale. Catapeteasma bisericii este lucrată din lemn de tisă aurit, uşile împărăteşti fiind o adevărată capodoperă de sculptură în lemn. Naosul, având absidele puţin pronunţate în adâncime, este delimitat de pronaos printr-un zid de peste un metru grosime, care lasă o deschidere de mărimea unei uși. Deasupra naosului se află o turlă mare, circulară, luminată de patru ferestre. Pronaosul este luminat de câte o fereastră pe fiecare parte.
În anul 1490, la Voroneț s-a fondat o scriptorie, în care erau copiate cărțile necesare oficierii slujbei religioase. Istoria consemnează că, în incinta mănăstirii a fost înființată, ca și în alte lăcașuri de cult importante în acele vremuri, o școală unde erau aduși pentru instruire copii de boieri și de preoți, care învățau să devină preoți, copiști de cărți, dieci pentru cancelariile ținuturilor și orașelor, dascăli pentru biserici și școli. Aici au fost create în secolul al XVI-lea Codicele Voroneţean şi Psaltirea Voroneţeană.
Pictura interioară a bisericii datează, în cea mai mare parte, din timpul lui Ștefan cel Mare, din perioada anului 1496. Pictura exterioară a Voronețului, datând din timpul domniei lui Petru Rareș, este socotită drept cel mai reușit ansamblu al artei feudale moldovenești. Frescele se disting prin coloritul lor viu, apropiat de cel al naturii înconjurătoare și în care predomină verdele și albastrul, în compoziția larg desfășurată a diferitelor scene. Culoarea predominantă a frescelor este inconfundabilul „albastru de Voroneț”, considerat de specialiștii în arte plastice ca unic în lume și comparat cu roșul lui Rubens sau verdele lui Veronese. Fațada de vest este pictată în totalitate cu impresionanta scenă a Judecății de Apoi. Pe coloane sunt pictate inclusiv genii ale antichității, precum celebrii filozofi Platon și Aristotel.