Lună: noiembrie 2022

Cetățile dacice Sarmizegetusa Regia și Costești – Cetățuie

Publicat de Etichetat , , , , , , , , , , , , , , Lasă un comentariu
  • Ruinele cetății dacice Sarmizegetusa Regia, de la Grădiștea de Munte, au fost descoperite în primii ani ai secolului al XIX-lea. Atunci au avut loc și primele săpături oficiale, context în care au fost localizate mai multe construcții, precum fortificația, templul mare rotund, baia romană sau turnul pentagonal. Inițial, având doar scopul căutării de comori, aceste săpături s-au transformat ulterior în dorința de a descoperi noi monumente ale așezării antice.
  • Cea mai mare așezare din Dacia preromană era compusă din trei părți, cu funcții distincte: așezarea civilă, fortificația și zona sacră. Sarmizegetusa Regia era în secolul I î.Ch. doar un loc sfânt, care s-a transformat, ca urmare a exploatării minereului de fier, într-o localitate cu o economie înfloritoare.
  • Dealul Grădiștei de Munte era străbătut în antichitate de un drum pietruit, în apropierea cetății coborând în pantă un drum pavat cu lespezi de calcar, ce  ajungea până în zona sacră. În mijlocul Sarmizegetusei Regia se afla zona sacră, care cuprindea templele, altarul, drumul și piațeta pavată. Un canal de drenaj, din piatră, asigura evacuarea apei din zona de terase.
  • Templele construite din piatră și din lemn aveau proporții monumentale, formând împreună cu altarul (Soarele de andezit) un ansamblu în care se desfășurau ceremonii ample. În prezent nu se cunosc divinitățile cărora le erau dedicate aceste temple. După cucerirea romană, întreaga zonă a suferit distrugeri masive și sistematice, aspectul inițial fiind aproape imposibil de reconstituit.
  • Cetatea de la Costești – Cetățuie, menționată pentru prima oară în anul 1884, aparține sistemului de fortificații din Munții Orăștiei, fiind un punct important de apărare a principalei căi de acces spre Sarmizegetusa Regia. Cea mai veche cetate din Munții Orăștiei, a funcționat ca prima capitală a regatului înființat de Burebista (sec. I î.Ch.).
  • Arealul așezării măsoară aproximativ 150 kmp, ansamblul fiind completat de cetățile de la Bănița și Căpâlna, amplasate la aproximativ 20-30 km depărtare. Întreaga regiune se remarcă prin cea mai mare concentrare de construcții militare, temple, locuințe, instalații de captare și distribuire a apei și ateliere destinate preponderent prelucrării fierului.
Publicitate

Mănăstirea Brâncoveanu – Sâmbăta de Sus

Publicat de Etichetat , , , , , , , , , , , , , Lasă un comentariu
  • La Mănăstirea Brâncoveanu, amplasată pe teritoriul comunelor Sâmbăta de Sus și Drăguș din județul Brașov, se poate ajunge urmând E68, Brașov–Sibiu, șoseaua cotind, în dreptul localității Sâmbăta de Jos, spre baza versantului nordic al Munților Făgăraș.
  • Primele dovezi concrete ale existenței unui lăcaș religios în regiune datează de la începutul secolului al XVII-lea. În anul 1654 satul și moșia Sâmbăta de Sus au intrat în stăpânirea boierului Preda, bunicul domnitorului Constantin Brâncoveanu. Acesta a ridicat, într-un bucolic cadru natural, o bisericuță din lemn, pentru găzduirea călugărilor sihaștri din zonă.
  • În anul 1785, profitând de faptul că după 1772, moşia Sâmbăta de Sus ieşise temporar din stăpânirea familiei Brâncoveanu (până în 1802) din pricina neachitării unei datorii, care a dus la amanetarea moşiei, curtea de la Viena, la cererea administraţiei catolice, a trimis pe generalul Preiss, care a dărâmat mănăstirea Brâncovenilor. Chiliile au fost distruse complet, iar biserica adusă în stare de ruină.
  • După dărâmarea mănăstirii, palatul brâncovenesc din Sâmbăta de Sus, aflat la 10 km depărtare de mănăstire, a fost locuit pentru o perioadă de urmaşi ai familiei Brâncoveanu. Aceştia au stăpânit domeniul până la reforma agrară din 1922, când Ministerul Domeniilor a predat Mitropoliei din Sibiu domeniul brâncovenesc împreună cu ruinele şi toată incinta mănăstirească de la Sâmbăta de Sus.
  • Mitropolitul Nicolae Bălan a început restaurarea bisericii în anul 1926. Lucrările s-au făcut sub supravegherea Comisiei Monumentelor Istorice, fiind conduse de arhitecţii Georges Cristinel, Petre Dumitrescu şi Friedrich Buertnes, care au căutat să redea forma iniţială a monumentului. În interiorul bisericii s-a păstrat pictura veche. Arhitectura bisericii mănăstirii se încadrează în stilul brâncovenesc, stil apărut la sfârşitul sec. al XVII-lea şi începutul sec. al XVIII-lea în Ţara Românească.
  • În anul 2003 a fost inaugurată pe domeniul mănăstiresc Academia Sâmbăta, o clădire cu 70 de camere, adăpostind un amfiteatru, cu o capacitate de 150 de locuri, ce poate găzdui conferințe pe teme religioase, culturale, științifice sau artistice. La rândul său, muzeul din incinta mănăstirii deține o bogată colecție de carte veche, icoane, manuscrise, numismatică și obiecte de artă populară.

Salina Turda

Publicat de Etichetat , , , , , , , , , , , , , Lasă un comentariu
  • Începând cu anul 1992, Salina Turda a fost deschisă publicului larg, căpătând în timp statut de important obiectiv turistic al Ardealului. Se presupune că salina, răsfățată cu apelativul „Poartă spre inima Transilvaniei”, a fost dată în exploatare încă din perioada ocupației romane în Dacia, fără a exista însă documente scrise sau mărturii arheologice în acest sens. Începând cu anul 2004, Salina Turda a fost înscrisă pe lista Monumentelor Istorice ale Județului Cluj. Exploatarea sării în această zonă a fost sistată definitiv în anul 1932, atât ca urmare a dotărilor tehnice primitive, cât și din cauza concurenței altor saline ardelene.
  • Aflat în partea de nord-est a orașului Turda, zăcământul de sare se desfășoară pe o suprafață de 45 kmp. Ca urmare a demarării unui proiect cu fonduri europene în anul 2005 și a unei investiții de aproape 6 milioane de euro, locația a fost amenajată, devenind una dintre cele mai atractive destinații turistice ale regiunii.
  • Lucrările de modernizare din cadrul minei Rudolf au urmărit construirea unui lift panoramic, a unor piste de mini-golf și mini-bowling, a unui teren de sport, a unui carusel și a unui amfiteatru cu 180 de locuri. Adâncă de 42 de metri și lungă de 80 de metri, mina Rudolf este ultimul loc în care sarea a fost exploatată la Turda. În partea cea mai adâncă a salinei, la interiorul Minei Terezia, a fost amenajat un lac subteran, pe suprafața căruia sunt puse la dispoziția turiștilor bărci pentru plimbări romantice. Înălțimea acestei mine de formă conică este impresionantă: 112 metri de la gura puțurilor și până la bază.
  • Prin galeria Franz Josef era permis accesul turiștilor până la finalizarea proiectului de modernizare. Deschisă și în prezent, această galerie are o lungime de aproape 1000 de metri, putând fi parcursă pe jos de către vizitatori. În capătul coridorului se află mina Iosif, care datorită formei sale produce o reverberare puternică a sunetului, fiind cunoscută și sub denumirea de „Sala Ecourilor”. Crivacul, un troliu cu ax vertical, montat în sala cu același nume, servea în trecut la transportul sării, fiind în prezent singurul utilaj de acest tip păstrat în locația sa inițială.
  • Salina Turda oferă condiții optime în terapii recuperatorii ale diferitelor afecțiuni interne, în special din sfera ORL. Problemele respiratorii, alergice sau cu evoluție cronică (astm, bronșită, BPOC) pot fi ameliorate prin cure de expunere gradată. Radioactivitatea minimă și lipsa alergenilor, temperatura constantă a aerului (11°-12° C), umiditatea cu variații minime și prezența aerosolilor de sare, fac parte din condițiile specifice, benefice, în cazul acestor afecțiuni.