decembrie 2022 – România în alb și negru

Vatra Moldoviței, un mirific sat bucovinean răsfirat printre obcine împădurite, pare să își păstreze ritmul insensibil la scurgerea a peste șase secole de atestare documentară. Suspendată într-un spațiu neatins de evoluția risipitoare a umanității, regiunea conservă istoria, tradițiile și natura într-un stil propriu și inconfundabil.
Domnitorul Petru Rareș avea să ridice în anul 1532, pe aceste meleaguri, una dintre cele mai frumoase mănăstiri pictate ale Moldovei. Biserica, purtând hramul „Bunei Vestiri” continua tradiția fostului lăcaș de cult ridicat cu un secol în urmă, sub domnia lui Alexandru cel Bun și distrus ca urmare a unor puternice mișcări tectonice.
Muzeul monastic al Moldoviței deține în prezent tipărituri și ansambluri originale de mobilier sculptat, precum jilțul domnitorului Petru Rareș sau broderii datând din secolul al XV-lea. Stilul pictural, atât interior cât și exterior, pare să dezvolte un complex caracter educativ, oferind privitorilor, pe lângă tradiționalele scene religioase și anumite cadre de factură istorică sau culturală (chipuri de filosofi sau scene de război).
Înălțat pe coama unui deal, întregul complex monahal a funcționat timp îndelungat, atât ca important centru cultural, cât mai ales ca punct strategic militar, mănăstirea fiind înconjurată de ziduri groase din piatră, înalte de șase metri. Cu ziduri de apărare și având proporții sporite comparativ cu alte construcții similare ale vremii (pridvor cu coloane, cameră a mormintelor), Mănăstirea Moldovița și-a putut conserva adecvat pictura exterioară, impresionând prin grandoare și stil arhitectural.
Toate aceste calități i-au adus în anul 1975 distincția „Mărul de Aur” acordată de către Federația Internațională a Jurnaliștilor și Scriitorilor de Turism, ca recunoaștere a unei destinații de elită. Începând cu anul 1993, Mănăstirea Moldovița a fost inclusă, împreună cu alte câteva lăcașuri de cult bucovinene, pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO.
Dezvoltând numeroase puncte de interes, riguros ancorate în tradiție, sub forma unor obiecte de artizanat, a folclorului sau a specialităților gastronomice, Vatra Moldoviței oferă chiar și celor mai pretențioși turiști un cadru natural adecvat relaxării și petrecerii unor clipe de neuitat.

Orașul Craiova este situat într-o zonă de relief joasă, de câmpie, în centrul regiunii istorice Oltenia, la o altitudine medie de 100 m înălțime, având o climă temperat-continentală, cu veri lungi, călduroase, uscate și ierni blânde și scurte.
În Craiova se află ruinele Pelendavei, capitala pelilor, un trib dacic ce popula regiunea în secolul al IV-lea î.Hr. Această localitate a fost atestată documentar, pentru prima oară, pe Tabula Peutingeriana, o hartă din jurul anul 225 d.Hr.
Originea numelui actual al orașului nu este foarte clară, cel mai probabil acesta provenind de la termenul slavon „kralj” (rege, crai), denumire dată probabil de slavi populației latino-romane din cetatea Craiovei. Pe teritoriul actual al orașului a mai existat în jurul secolelor al VII-lea și al VIII-lea o așezare, denumită în latină „Ponsiona”, titlu întâlnit pe o inscripție a unui fragment de stelă din apropierea castrului roman Pelendava, ce datează din secolul al VII-lea.
Mai mulți istorici, printre care și Nicolae Iorga, Bogdan Petriceicu-Hașdeu și Alexandru D. Xenopol, consideră că teritoriul de azi al Craiovei a fost teatrul Bătăliei de la Rovine, din timpul domniei lui Mircea cel Bătrân. La sfârșitul secolului al XV-lea, Craiova era un târg, întins pe moșia puternicilor boieri Craiovești și Basarabi. După prima jumătate a secolului al XVI-lea, Craiova este numită frecvent oraș, fiind cel mai important loc al schimburilor comerciale din zonă.
Apărută în ultimele decenii ale secolului al XV-lea, „Marea Bănie de Craiova” a devenit într-un timp relativ scurt cea de-a doua instituție politică a țării ca importanță, după domnie. În timpul lui Mihai Viteazul Craiova a cunoscut o puternică înflorire, izvoare contemporane prezentând orașul ca pe un important centru politic și militar.
În primele două decenii ale secolului al XIX-lea, Craiova se bucură de înflorire economică și urbanist-edilitară; un număr tot mai însemnat de locuitori se ocupă cu meșteșugurile, comerțul și serviciile publice. Craiova ajunge un nod comercial, administrativ și cultural foarte important. Localitățile din fostele principate se împart în mahalale, formațiuni urbanistice echivalente astăzi cartierelor sau suburbiilor. Mahalalele și-au căpătat denumirile, prin tradiție, de la numele sau hramul bisericilor sau mănăstirilor în jurul căreia se formau, odată cu lărgirea teritorială a așezării și cu creșterea numerică a locuitorilor.