Craiova

Orașul Craiova este situat într-o zonă de relief joasă, de câmpie, în centrul regiunii istorice Oltenia, la o altitudine medie de 100 m înălțime, având o climă temperat-continentală, cu veri lungi, călduroase, uscate și ierni blânde și scurte.
În Craiova se află ruinele Pelendavei, capitala pelilor, un trib dacic ce popula regiunea în secolul al IV-lea î.Hr. Această localitate a fost atestată documentar, pentru prima oară, pe Tabula Peutingeriana, o hartă din jurul anul 225 d.Hr.
Originea numelui actual al orașului nu este foarte clară, cel mai probabil acesta provenind de la termenul slavon „kralj” (rege, crai), denumire dată probabil de slavi populației latino-romane din cetatea Craiovei. Pe teritoriul actual al orașului a mai existat în jurul secolelor al VII-lea și al VIII-lea o așezare, denumită în latină „Ponsiona”, titlu întâlnit pe o inscripție a unui fragment de stelă din apropierea castrului roman Pelendava, ce datează din secolul al VII-lea.
Mai mulți istorici, printre care și Nicolae Iorga, Bogdan Petriceicu-Hașdeu și Alexandru D. Xenopol, consideră că teritoriul de azi al Craiovei a fost teatrul Bătăliei de la Rovine, din timpul domniei lui Mircea cel Bătrân. La sfârșitul secolului al XV-lea, Craiova era un târg, întins pe moșia puternicilor boieri Craiovești și Basarabi. După prima jumătate a secolului al XVI-lea, Craiova este numită frecvent oraș, fiind cel mai important loc al schimburilor comerciale din zonă.
Apărută în ultimele decenii ale secolului al XV-lea, „Marea Bănie de Craiova” a devenit într-un timp relativ scurt cea de-a doua instituție politică a țării ca importanță, după domnie. În timpul lui Mihai Viteazul Craiova a cunoscut o puternică înflorire, izvoare contemporane prezentând orașul ca pe un important centru politic și militar.
În primele două decenii ale secolului al XIX-lea, Craiova se bucură de înflorire economică și urbanist-edilitară; un număr tot mai însemnat de locuitori se ocupă cu meșteșugurile, comerțul și serviciile publice. Craiova ajunge un nod comercial, administrativ și cultural foarte important. Localitățile din fostele principate se împart în mahalale, formațiuni urbanistice echivalente astăzi cartierelor sau suburbiilor. Mahalalele și-au căpătat denumirile, prin tradiție, de la numele sau hramul bisericilor sau mănăstirilor în jurul căreia se formau, odată cu lărgirea teritorială a așezării și cu creșterea numerică a locuitorilor.