Mănăstirea Moldovița

Publicat de Etichetat , , , , , , , , , , , , Lasă un comentariu
  • Vatra Moldoviței, un mirific sat bucovinean răsfirat printre obcine împădurite, pare să își păstreze ritmul insensibil la scurgerea a peste șase secole de atestare documentară. Suspendată într-un spațiu neatins de evoluția risipitoare a umanității, regiunea conservă istoria, tradițiile și natura într-un stil propriu și inconfundabil.
  • Domnitorul Petru Rareș avea să ridice în anul 1532, pe aceste meleaguri, una dintre cele mai frumoase mănăstiri pictate ale Moldovei. Biserica, purtând hramul „Bunei Vestiri” continua tradiția fostului lăcaș de cult ridicat cu un secol în urmă, sub domnia lui Alexandru cel Bun și distrus ca urmare a unor puternice mișcări tectonice.
  • Muzeul monastic al Moldoviței deține în prezent tipărituri și ansambluri originale de mobilier sculptat, precum jilțul domnitorului Petru Rareș sau broderii datând din secolul al XV-lea. Stilul pictural, atât interior cât și exterior, pare să dezvolte un complex caracter educativ, oferind privitorilor, pe lângă tradiționalele scene religioase și anumite cadre de factură istorică sau culturală (chipuri de filosofi sau scene de război).
  • Înălțat pe coama unui deal, întregul complex monahal a funcționat timp îndelungat, atât ca important centru cultural, cât mai ales ca punct strategic militar, mănăstirea fiind înconjurată de ziduri groase din piatră, înalte de șase metri. Cu ziduri de apărare și având proporții sporite comparativ cu alte construcții similare ale vremii (pridvor cu coloane, cameră a mormintelor), Mănăstirea Moldovița și-a putut conserva adecvat pictura exterioară, impresionând prin grandoare și stil arhitectural.
  • Toate aceste calități i-au adus în anul 1975 distincția „Mărul de Aur” acordată de către Federația Internațională a Jurnaliștilor și Scriitorilor de Turism, ca recunoaștere a unei destinații de elită. Începând cu anul 1993, Mănăstirea Moldovița a fost inclusă, împreună cu alte câteva lăcașuri de cult bucovinene, pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO.
  • Dezvoltând numeroase puncte de interes, riguros ancorate în tradiție, sub forma unor obiecte de artizanat, a folclorului sau a specialităților gastronomice, Vatra Moldoviței oferă chiar și celor mai pretențioși turiști un cadru natural adecvat relaxării și petrecerii unor clipe de neuitat.
Publicitate

Craiova

Publicat de Etichetat , , , , , , , , , , Lasă un comentariu
  • Orașul Craiova este situat într-o zonă de relief joasă, de câmpie, în centrul regiunii istorice Oltenia, la o altitudine medie de 100 m înălțime, având o climă temperat-continentală, cu veri lungi, călduroase, uscate și ierni blânde și scurte. 
  • În Craiova se află ruinele Pelendavei, capitala pelilor, un trib dacic ce popula regiunea în secolul al IV-lea î.Hr. Această localitate a fost atestată documentar, pentru prima oară, pe Tabula Peutingeriana, o hartă din jurul anul 225 d.Hr.
  • Originea numelui actual al orașului nu este foarte clară, cel mai probabil acesta provenind de la termenul slavon „kralj” (rege, crai), denumire dată probabil de slavi populației latino-romane din cetatea Craiovei.  Pe teritoriul actual al orașului a mai existat în jurul secolelor al VII-lea și al VIII-lea o așezare, denumită în latină „Ponsiona”, titlu întâlnit pe o inscripție a unui fragment de stelă din apropierea castrului roman Pelendava, ce datează din secolul al VII-lea.
  • Mai mulți istorici, printre care și Nicolae Iorga, Bogdan Petriceicu-Hașdeu și Alexandru D. Xenopol, consideră că teritoriul de azi al Craiovei a fost teatrul Bătăliei de la Rovine, din timpul domniei lui Mircea cel Bătrân. La sfârșitul secolului al XV-lea, Craiova era un târg, întins pe moșia puternicilor boieri Craiovești și Basarabi. După prima jumătate a secolului al XVI-lea, Craiova este numită frecvent oraș, fiind cel mai important loc al schimburilor comerciale din zonă.
  • Apărută în ultimele decenii ale secolului al XV-lea, „Marea Bănie de Craiova” a devenit într-un timp relativ scurt cea de-a doua instituție politică a țării ca importanță, după domnie. În timpul lui Mihai Viteazul Craiova a cunoscut o puternică înflorire, izvoare contemporane prezentând orașul ca pe un important centru politic și militar.
  • În primele două decenii ale secolului al XIX-lea, Craiova se bucură de înflorire economică și urbanist-edilitară; un număr tot mai însemnat de locuitori se ocupă cu meșteșugurile, comerțul și serviciile publice. Craiova ajunge un nod comercial, administrativ și cultural foarte important. Localitățile din fostele principate se împart în mahalale, formațiuni urbanistice echivalente astăzi cartierelor sau suburbiilor. Mahalalele și-au căpătat denumirile, prin tradiție, de la numele sau hramul bisericilor sau mănăstirilor în jurul căreia se formau, odată cu lărgirea teritorială a așezării și cu creșterea numerică a locuitorilor.

Cetățile dacice Sarmizegetusa Regia și Costești – Cetățuie

Publicat de Etichetat , , , , , , , , , , , , , , Lasă un comentariu
  • Ruinele cetății dacice Sarmizegetusa Regia, de la Grădiștea de Munte, au fost descoperite în primii ani ai secolului al XIX-lea. Atunci au avut loc și primele săpături oficiale, context în care au fost localizate mai multe construcții, precum fortificația, templul mare rotund, baia romană sau turnul pentagonal. Inițial, având doar scopul căutării de comori, aceste săpături s-au transformat ulterior în dorința de a descoperi noi monumente ale așezării antice.
  • Cea mai mare așezare din Dacia preromană era compusă din trei părți, cu funcții distincte: așezarea civilă, fortificația și zona sacră. Sarmizegetusa Regia era în secolul I î.Ch. doar un loc sfânt, care s-a transformat, ca urmare a exploatării minereului de fier, într-o localitate cu o economie înfloritoare.
  • Dealul Grădiștei de Munte era străbătut în antichitate de un drum pietruit, în apropierea cetății coborând în pantă un drum pavat cu lespezi de calcar, ce  ajungea până în zona sacră. În mijlocul Sarmizegetusei Regia se afla zona sacră, care cuprindea templele, altarul, drumul și piațeta pavată. Un canal de drenaj, din piatră, asigura evacuarea apei din zona de terase.
  • Templele construite din piatră și din lemn aveau proporții monumentale, formând împreună cu altarul (Soarele de andezit) un ansamblu în care se desfășurau ceremonii ample. În prezent nu se cunosc divinitățile cărora le erau dedicate aceste temple. După cucerirea romană, întreaga zonă a suferit distrugeri masive și sistematice, aspectul inițial fiind aproape imposibil de reconstituit.
  • Cetatea de la Costești – Cetățuie, menționată pentru prima oară în anul 1884, aparține sistemului de fortificații din Munții Orăștiei, fiind un punct important de apărare a principalei căi de acces spre Sarmizegetusa Regia. Cea mai veche cetate din Munții Orăștiei, a funcționat ca prima capitală a regatului înființat de Burebista (sec. I î.Ch.).
  • Arealul așezării măsoară aproximativ 150 kmp, ansamblul fiind completat de cetățile de la Bănița și Căpâlna, amplasate la aproximativ 20-30 km depărtare. Întreaga regiune se remarcă prin cea mai mare concentrare de construcții militare, temple, locuințe, instalații de captare și distribuire a apei și ateliere destinate preponderent prelucrării fierului.

Mănăstirea Brâncoveanu – Sâmbăta de Sus

Publicat de Etichetat , , , , , , , , , , , , , Lasă un comentariu
  • La Mănăstirea Brâncoveanu, amplasată pe teritoriul comunelor Sâmbăta de Sus și Drăguș din județul Brașov, se poate ajunge urmând E68, Brașov–Sibiu, șoseaua cotind, în dreptul localității Sâmbăta de Jos, spre baza versantului nordic al Munților Făgăraș.
  • Primele dovezi concrete ale existenței unui lăcaș religios în regiune datează de la începutul secolului al XVII-lea. În anul 1654 satul și moșia Sâmbăta de Sus au intrat în stăpânirea boierului Preda, bunicul domnitorului Constantin Brâncoveanu. Acesta a ridicat, într-un bucolic cadru natural, o bisericuță din lemn, pentru găzduirea călugărilor sihaștri din zonă.
  • În anul 1785, profitând de faptul că după 1772, moşia Sâmbăta de Sus ieşise temporar din stăpânirea familiei Brâncoveanu (până în 1802) din pricina neachitării unei datorii, care a dus la amanetarea moşiei, curtea de la Viena, la cererea administraţiei catolice, a trimis pe generalul Preiss, care a dărâmat mănăstirea Brâncovenilor. Chiliile au fost distruse complet, iar biserica adusă în stare de ruină.
  • După dărâmarea mănăstirii, palatul brâncovenesc din Sâmbăta de Sus, aflat la 10 km depărtare de mănăstire, a fost locuit pentru o perioadă de urmaşi ai familiei Brâncoveanu. Aceştia au stăpânit domeniul până la reforma agrară din 1922, când Ministerul Domeniilor a predat Mitropoliei din Sibiu domeniul brâncovenesc împreună cu ruinele şi toată incinta mănăstirească de la Sâmbăta de Sus.
  • Mitropolitul Nicolae Bălan a început restaurarea bisericii în anul 1926. Lucrările s-au făcut sub supravegherea Comisiei Monumentelor Istorice, fiind conduse de arhitecţii Georges Cristinel, Petre Dumitrescu şi Friedrich Buertnes, care au căutat să redea forma iniţială a monumentului. În interiorul bisericii s-a păstrat pictura veche. Arhitectura bisericii mănăstirii se încadrează în stilul brâncovenesc, stil apărut la sfârşitul sec. al XVII-lea şi începutul sec. al XVIII-lea în Ţara Românească.
  • În anul 2003 a fost inaugurată pe domeniul mănăstiresc Academia Sâmbăta, o clădire cu 70 de camere, adăpostind un amfiteatru, cu o capacitate de 150 de locuri, ce poate găzdui conferințe pe teme religioase, culturale, științifice sau artistice. La rândul său, muzeul din incinta mănăstirii deține o bogată colecție de carte veche, icoane, manuscrise, numismatică și obiecte de artă populară.

Salina Turda

Publicat de Etichetat , , , , , , , , , , , , , Lasă un comentariu
  • Începând cu anul 1992, Salina Turda a fost deschisă publicului larg, căpătând în timp statut de important obiectiv turistic al Ardealului. Se presupune că salina, răsfățată cu apelativul „Poartă spre inima Transilvaniei”, a fost dată în exploatare încă din perioada ocupației romane în Dacia, fără a exista însă documente scrise sau mărturii arheologice în acest sens. Începând cu anul 2004, Salina Turda a fost înscrisă pe lista Monumentelor Istorice ale Județului Cluj. Exploatarea sării în această zonă a fost sistată definitiv în anul 1932, atât ca urmare a dotărilor tehnice primitive, cât și din cauza concurenței altor saline ardelene.
  • Aflat în partea de nord-est a orașului Turda, zăcământul de sare se desfășoară pe o suprafață de 45 kmp. Ca urmare a demarării unui proiect cu fonduri europene în anul 2005 și a unei investiții de aproape 6 milioane de euro, locația a fost amenajată, devenind una dintre cele mai atractive destinații turistice ale regiunii.
  • Lucrările de modernizare din cadrul minei Rudolf au urmărit construirea unui lift panoramic, a unor piste de mini-golf și mini-bowling, a unui teren de sport, a unui carusel și a unui amfiteatru cu 180 de locuri. Adâncă de 42 de metri și lungă de 80 de metri, mina Rudolf este ultimul loc în care sarea a fost exploatată la Turda. În partea cea mai adâncă a salinei, la interiorul Minei Terezia, a fost amenajat un lac subteran, pe suprafața căruia sunt puse la dispoziția turiștilor bărci pentru plimbări romantice. Înălțimea acestei mine de formă conică este impresionantă: 112 metri de la gura puțurilor și până la bază.
  • Prin galeria Franz Josef era permis accesul turiștilor până la finalizarea proiectului de modernizare. Deschisă și în prezent, această galerie are o lungime de aproape 1000 de metri, putând fi parcursă pe jos de către vizitatori. În capătul coridorului se află mina Iosif, care datorită formei sale produce o reverberare puternică a sunetului, fiind cunoscută și sub denumirea de „Sala Ecourilor”. Crivacul, un troliu cu ax vertical, montat în sala cu același nume, servea în trecut la transportul sării, fiind în prezent singurul utilaj de acest tip păstrat în locația sa inițială.
  • Salina Turda oferă condiții optime în terapii recuperatorii ale diferitelor afecțiuni interne, în special din sfera ORL. Problemele respiratorii, alergice sau cu evoluție cronică (astm, bronșită, BPOC) pot fi ameliorate prin cure de expunere gradată. Radioactivitatea minimă și lipsa alergenilor, temperatura constantă a aerului (11°-12° C), umiditatea cu variații minime și prezența aerosolilor de sare, fac parte din condițiile specifice, benefice, în cazul acestor afecțiuni.

Ciocănești – Un muzeu în aer liber

Publicat de Etichetat , , , , , , , , , , , , Lasă un comentariu
  • Ca urmare a caracterului său unitar, unic în lume, evocat de motivele tradiționale aplicate pe fațadele caselor din localita­te, comuna Ciocănești din județul Su­ceava a fost declarată în urmă cu aproape două decenii comună-muzeu. Dacă vrei să uiți pentru o perioadă de tumultul civilizației urbane, să te bucuri de o atmosferă relaxantă și de aer curat, savurând delicioase preparate gastrono­mice, poți să alegi ca destinație de vacanță această frumoasă așezare rurală de la poalele Munților Suhard.
  • Conform hrisoa­velor din perioada medievală, ce atestă existența acestei așezări umane încă din secolul al XV-lea, denumirea localității făcea referire la armurierii domnitorului Ștefan cel Mare, care făureau scuturi, armuri și săbii, ciocănind metalul din zori și până în noapte. Situată de-a lungul unei văi ce leagă două regiuni splendide în peisajul turistic românesc, Maramureșul și Bucovina, comuna Ciocănești stă răsfirată de o parte și de alta a Bistriței Aurii. Arta populară și obi­ceiurile ocupă un loc important în viața de zi cu zi a sătenilor, vizitatorii putând admira aici numeroase exponate tradiționale, la Muzeul Ouălor Încondeiate, la Muzeul Motivelor Naționale sau la Casa Muzeu Țăran Leontina.
  • Majoritatea turiștilor ajunși în nordul Moldovei rămân fermecați de aromele bucătăriei bucovinene. Cu Bistrița cur­gând atât de aproape, produsele pescărești ocupă un loc important, iar păstră­vul servit cu jintiță, în cobză de brad sau prăjit în crustă de mălai, poate fi regăsit în aproape toate meniurile pensiunilor. În general, rețetele sunt preparate cu ingre­diente 100% naturale, carnea, brânzetu­rile și legumele fiind de cea mai bună calitate. Deserturile conțin adeseori dulcețuri variate, din parfu­mate fructe de pădure: afine, mure, zme­ură sau rubarbă.
  • Nu există un anotimp cu precădere in­dicat pentru a alege să petreci un con­cediu pe aceste minunate plaiuri, sezo­nul turistic îmbrăcând un caracter per­manent. Într-adevăr, iarna accesul poa­te fi ușor îngreunat, din cauza zăpezii, dar panorama oferită de munții înveșmântați în mantii albe merită orice efort. Evenimentele abundă în regiune și în afara clasicului Crăciun și a sărbă­torilor pascale, există și alte festivaluri demne de menționat, precum Festivalul Păstrăvului, desfășurat la mijlocul lunii august, Răscolul Stânii în septembrie, Balul Gospodarilor de Lăsatul-secului sau Festivalul Ouălor Încondeiate, la începutul primăverii.

Transalpina

Publicat de Etichetat , , , , , , , , , , , , Lasă un comentariu
  • Cel mai înalt drum rutier din România, atingând altitudinea maximă în Pasul Urdele, la 2145 de metri, Transalpina traversează Munții Parâng, Șureanu și Cindrel, între localitățile Novaci și Tilișca. Lungimea totală este de aproximativ 145 km, iar cea mai atractivă porțiune se află între stațiunea montană Rânca și Obârșia Lotrului, pe o porțiune de 30 de km, acolo unde drumul șerpuiește deasupra crestelor montane, la aproape 2000 de metri.
  • Originea dezvoltării acestui drum este neclară, anumite surse istorice susținând că a fost construit pentru prima oară de către legiunile romane, în perioada secolelor I și II. În timpul Primului Război Mondial germanii au pietruit drumul din rațiuni militare. Inaugurată în 1935 de către regele Carol al II-lea, Transalpina a fost reconstruită și în perioada interbelică. Ca urmare a unui program derulat începând cu anul 2009, șoseaua, ce poartă și denumirea DN 67C, este în prezent asfaltată.
  • Viteza medie de deplasare în porțiunea cea mai înaltă este de 30–40 km/h, deoarece drumul este presărat cu numeroase serpentine și curbe foarte strânse. În fiecare an, în luna septembrie, pe o porțiune cu serpentine situată între localitățile Novaci și Rânca se desfășoară Campionatul Național de Viteză în Coastă, etapa Rânca. Astfel, timp de trei zile stațiunea Rânca devine capitala curselor de automobilism.
  • Transalpina este închisă pe perioada iernii, fiind accesibilă turiștilor doar în anotimpurile calde. De-a lungul unor porțiuni întinse nu există parapeți și nici semnalizatoare, astfel că viteza trebuie adaptată permanent la condițiile oferite de vremea capricioasă și de șosea. Nu este recomandată traversarea pe timp de noapte, deoarece, pentru cei care nu cunosc drumul, nu există alte repere în afara marginilor acestuia.
  • Situată la o altitudine de 1600–1800 de metri, la 18 km de localitatea Novaci (Gorj), stațiunea Rânca este una dintre cele mai apreciate destinații montane, aflată într-o intensă dezvoltare turistică. Dezvoltată în apropierea golului alpin al Parângului, foarte aproape de cel mai înalt punct rutier din țară, se dovedește a fi o alegere inspirată atât vara, cât și iarna. Aici funcționează două pârtii de schi, una de nivel mediu, în lungime de 500 de metri și o alta pentru începători, dotată cu teleschi, nocturnă și sonorizare, având lungimea de 600 de metri. Sezonul de schi începe în luna noiembrie și se termină în luna mai. Pentru cei care doresc practicarea unor sporturi extreme există trasee de off-road pentru motociclete sau mașini de teren, precum și varianta zborului cu parapanta de pe vârfurile Păpușa, Măgura sau Cerbul. Cele câteva lacuri glaciare din zona masivului Parâng adăpostesc în și împrejurul lor o floră și o faună aparte.

Mănăstirea Voroneț

Publicat de Etichetat , , , , , , , , , , , Lasă un comentariu
  • Situată la doar 4 km distanță de orașul Gura Humorului, Mănăstirea Voroneț se numără printre cele mai valoroase ctitorii ale domnitorului Ștefan cel Mare, fiind construită în anul 1488, în mai puțin de patru luni, un timp record pentru acele vremuri.
  • Unul dintre puținele monumente de arhitectură religioasă din nordul Moldovei care își păstrează într-o mare măsură forma inițială, în plan trilobat, având turla cu boltă deasupra naosului, biserica Mănăstirii Voroneț a fost inclusă, în anul 1993, împreună cu alte șapte biserici cu pictură exterioară din regiune, pe lista patrimoniului mondial cultural UNESCO, în grupul – Bisericile pictate din nordul Moldovei.
  • Biserica este construită din zid de piatră, gros de peste un metru, în formă de cruce, cu interiorul împărţit în altar, naos, pronaos şi pridvor închis. Altarul este luminat natural de o fereastră mare la răsărit şi câte o fereastră mică, pe laterale. Catapeteasma bisericii este lucrată din lemn de tisă aurit, uşile împărăteşti fiind o adevărată capodoperă de sculptură în lemn. Naosul, având absidele puţin pronunţate în adâncime, este delimitat de pronaos printr-un zid de peste un metru grosime, care lasă o deschidere de mărimea unei uși. Deasupra naosului se află o turlă mare, circulară, luminată de patru ferestre. Pronaosul este luminat de câte o fereastră pe fiecare parte.
  • În anul 1490, la Voroneț s-a fondat o scriptorie, în care erau copiate cărțile necesare oficierii slujbei religioase. Istoria consemnează că, în incinta mănăstirii a fost înființată, ca și în alte lăcașuri de cult importante în acele vremuri, o școală unde erau aduși pentru instruire copii de boieri și de preoți, care învățau să devină preoți, copiști de cărți, dieci pentru cancelariile ținuturilor și orașelor, dascăli pentru biserici și școli. Aici au fost create în secolul al XVI-lea Codicele Voroneţean şi Psaltirea Voroneţeană.
  • Pictura interioară a bisericii datează, în cea mai mare parte, din timpul lui Ștefan cel Mare, din perioada anului 1496. Pictura exterioară a Voronețului, datând din timpul domniei lui Petru Rareș, este socotită drept cel mai reușit ansamblu al artei feudale moldovenești. Frescele se disting prin coloritul lor viu, apropiat de cel al naturii înconjurătoare și în care predomină verdele și albastrul, în compoziția larg desfășurată a diferitelor scene. Culoarea predominantă a frescelor este inconfundabilul „albastru de Voroneț”, considerat de specialiștii în arte plastice ca unic în lume și comparat cu roșul lui Rubens sau verdele lui Veronese. Fațada de vest este pictată în totalitate cu impresionanta scenă a Judecății de Apoi. Pe coloane sunt pictate inclusiv genii ale antichității, precum celebrii filozofi Platon și Aristotel.

Cetatea medievală din Sighișoara

Publicat de Etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , Lasă un comentariu
  • Situată în centrul României, în apropierea îmbinării lanțului carpatic oriental cu cel meridional, Sighișoara adăpostește de secole una dintre cele mai frumoase citadele medievale locuite din Europa. Datorită arhitecturii sale remarcabile, a poziției dominante și a ambianței geografice, orașul a fost supranumit, încă de la sfârșitul secolului al XIX-lea, „Perla Transilvaniei”.
  • Începând cu anul 1991, cetatea a fost inclusă de UNESCO pe lista patrimoniului mondial, dezvăluindu‑se turiștilor prin modalitatea de conservare a arhitecturii vechi, sub forma unui veritabil oraș‑muzeu. Sighișoara uimește și încântă călătorii, indiferent de anotimp, oferind posibilitatea parcurgerii unui complex pasaj temporal, prin fortăreața compusă inițial dintr-un zid lung de 930 m, 14 turnuri de apărare și 5 bastioane de artilerie. În prezent, se mai păstrează 9 turnuri, 2 bastioane și o parte din zidul de incintă.
  • Principalul punct de interes al cetății și simbol al orașului, Turnul cu Ceas a fost construit pentru a apăra poarta principală a cetății. A primit această denumire datorită ceasului cu figurine, unic în România, aflat la etajul al patrulea. Turnul este compus din cinci niveluri, care împreună cu balconul și acoperișul piramidal au o înălțime de 64 m. Acoperișul, care are o înălțime de 34 metri, a fost distrus în urma unui mare incendiu, în anul 1676, dar a fost refăcut un an mai tarziu. Astăzi, acest turn adăpostește Muzeul de Istorie al orașului Sighișoara, ce prezintă colecția de arheologie, farmacie, mobilier, unelte și produse ale breslelor, orologerie, etnografie, toate oglindind istoria cetății Sighișoara.
  • Celelalte 8 bastioane poartă denumiri ale meșteșugarilor din acea perioadă, precum cele ale Fierarilor, Frânghierilor, Măcelarilor, Cojocarilor sau Croitorilor. Unică, prin modul în care a fost concepută, Scara Școlarilor numără peste 170 de trepte acoperite, ce duc direct la Biserica din Deal. În cetatea Sighișoarei fiecare clădire evocă un stil aparte și poartă un nume ce îi definește aspectul exterior. Casa Venețiană, cu numeroasele sale ferestre duble sau Casa cu Cerb, completând printr‑un trofeu cinegetic pictura murală din exterior, sunt dovezi ale unicității arhitecturale etalate în interiorul cetății.
  • Biserica din Deal este unul dintre cele mai valoroase monumente arhitectonice ale cetății și este considerat un edificiu reprezentativ al stilului gotic în România. Dealul pe care a fost ridicată biserica constituia un punct de refugiu, întărit de localnici în perioadele de asediu. Construcția acestei biserici a început în anul 1345 și a continuat, cu pauze, până în 1525. În anul 1429 biserica tip bazilică a fost reconstruită sub forma unei biserici tip hală.
  • Biserica Mănăstirii se găsește în imediata vecinătate a Turnului cu Ceas. Acest lăcaș de cult a aparținut călugărilor dominicani și este menționat documentar încă din anul 1298. Dimensiunile bisericii ating 44,5 metri lungime si 12,6 metri lățime. În data de 30 aprilie 1676, biserica a ars în întregime, iar toate piesele de mobilier datează din anii ce au urmat incendiului. Biserica a fost refăcută prin efortul financiar al cetățenilor. Turnul și clopotul bisericii au fost construite în anul 1677 și au fost căptușite cu tablă în anul 1956.
  • Un loc în care istoria are o prezență palpabilă, iar trecutul este retrăit la fiecare pas, Sighișoara atrage precum un magnet turiști din toate colțurile lumii, dornici să vizioneze festivalurile și muzeele sale, încântând simțurile și dezvoltând un important turism cultural de elită.

Muzeul Civilizației Populare Tradiționale ASTRA – Sibiu

Publicat de Etichetat , , , , , , , , , , , , , , , Lasă un comentariu
  • Muzeul Civilizației Populare Tradiționale ASTRA este situat în rezervaţia naturală “Dumbrava Sibiului”, punând la dispoziția vizitatorilor, pe o suprafață de 96 de hectare, peste 400 de case, anexe gospodăreşti şi instalaţii tehnice, un lac şi peste zece kilometri de alei, oferind numeroase variante de plimbări, de la mers pe jos, până la tururi scurte cu trăsura, sania sau barca.
  • Muzeul etnografic în aer liber a debutat în anul 1963 ca „muzeu al tehnicii populare”, căutând să ilustreze intreaga creație tehnică populară tradițională din România. Inițial, a fost împărțit în 4 sectoare tematice expoziționale: Producerea și prelucrarea produselor agro-alimentare; Extragerea și prelucrarea minereurilor și materiilor prime organice (nealimentare) și anorganice (lemn, vegetale, argilă, minereuri, piatră, metale); Prelucrarea pieilor, blănurilor și fibrelor textile (vegetale și animaliere); Transporturi tradiționale.
  • Din anul 1990, celor 4 sectoare tematice inițiale li s-a adăugat unul nou, destinat monumentelor de utilitate publică. Aici au fost aduse și oferite spre vizitare, două biserici și o școală, două hanuri și o cârciumă, două pavilioane de joc și un „loc de popas”, o popicărie și două remize de pompieri. Astfel, patrimoniul muzeului a ajuns la cifra de 149 monumente, conținând 346 construcții și peste 20 000 obiecte de inventar funcțional, fiind cel mai mare și mai bogat muzeu din România.
  • Vizitatorii pot admira modul de structurare a unor gospodării țărănești, tipuri de ateliere meșteșugărești dotate cu unelte aparținând unor perioade trecute, porți din lemn artistic prelucrate, fântâni și mori de apă. Cârciuma din bătrâni, originară din zona Văleni de Munte și Hanul din Tulgheș construit în 1922, servesc vizitatorii cu bucate tradiționale românești într-o ambianță rustică, perfect adaptată regiunii. Cabana Diana oferă cazare celor care vor să petreacă câteva zile în inima verde a parcului sau celor care doresc să se bucure de o vizită nocturnă, într-o atmosferă de vis, creată de instalațiile de iluminat (reflectoare, spoturi), montate din loc în loc.
  • O plimbare cu lotca pe lacul măsurând șase hectare sau participarea la un joc de popice în vecinătatea Hanului din Tulgheș, completează perfect o zi petrecută în incinta muzeului în aer liber. Turiștii se pot bucura de achiziționarea a numeroase suveniruri, din cadrul a două Galerii de artă populară. Acestea sunt expoziții cu vânzare de obiecte tradiționale aparținând satului românesc, precum icoane pe sticlă, picturi naive, marame, ștergare, piese de port popular, obiecte sculptate din lemn sau os și măști regionale.