Mănăstirea Voroneț

  • Situată la doar 4 km distanță de orașul Gura Humorului, Mănăstirea Voroneț se numără printre cele mai valoroase ctitorii ale domnitorului Ștefan cel Mare, fiind construită în anul 1488, în mai puțin de patru luni, un timp record pentru acele vremuri.
  • Unul dintre puținele monumente de arhitectură religioasă din nordul Moldovei care își păstrează într-o mare măsură forma inițială, în plan trilobat, având turla cu boltă deasupra naosului, biserica Mănăstirii Voroneț a fost inclusă, în anul 1993, împreună cu alte șapte biserici cu pictură exterioară din regiune, pe lista patrimoniului mondial cultural UNESCO, în grupul – Bisericile pictate din nordul Moldovei.
  • Biserica este construită din zid de piatră, gros de peste un metru, în formă de cruce, cu interiorul împărţit în altar, naos, pronaos şi pridvor închis. Altarul este luminat natural de o fereastră mare la răsărit şi câte o fereastră mică, pe laterale. Catapeteasma bisericii este lucrată din lemn de tisă aurit, uşile împărăteşti fiind o adevărată capodoperă de sculptură în lemn. Naosul, având absidele puţin pronunţate în adâncime, este delimitat de pronaos printr-un zid de peste un metru grosime, care lasă o deschidere de mărimea unei uși. Deasupra naosului se află o turlă mare, circulară, luminată de patru ferestre. Pronaosul este luminat de câte o fereastră pe fiecare parte.
  • În anul 1490, la Voroneț s-a fondat o scriptorie, în care erau copiate cărțile necesare oficierii slujbei religioase. Istoria consemnează că, în incinta mănăstirii a fost înființată, ca și în alte lăcașuri de cult importante în acele vremuri, o școală unde erau aduși pentru instruire copii de boieri și de preoți, care învățau să devină preoți, copiști de cărți, dieci pentru cancelariile ținuturilor și orașelor, dascăli pentru biserici și școli. Aici au fost create în secolul al XVI-lea Codicele Voroneţean şi Psaltirea Voroneţeană.
  • Pictura interioară a bisericii datează, în cea mai mare parte, din timpul lui Ștefan cel Mare, din perioada anului 1496. Pictura exterioară a Voronețului, datând din timpul domniei lui Petru Rareș, este socotită drept cel mai reușit ansamblu al artei feudale moldovenești. Frescele se disting prin coloritul lor viu, apropiat de cel al naturii înconjurătoare și în care predomină verdele și albastrul, în compoziția larg desfășurată a diferitelor scene. Culoarea predominantă a frescelor este inconfundabilul „albastru de Voroneț”, considerat de specialiștii în arte plastice ca unic în lume și comparat cu roșul lui Rubens sau verdele lui Veronese. Fațada de vest este pictată în totalitate cu impresionanta scenă a Judecății de Apoi. Pe coloane sunt pictate inclusiv genii ale antichității, precum celebrii filozofi Platon și Aristotel.
Publicitate

Cetatea medievală din Sighișoara

  • Situată în centrul României, în apropierea îmbinării lanțului carpatic oriental cu cel meridional, Sighișoara adăpostește de secole una dintre cele mai frumoase citadele medievale locuite din Europa. Datorită arhitecturii sale remarcabile, a poziției dominante și a ambianței geografice, orașul a fost supranumit, încă de la sfârșitul secolului al XIX-lea, „Perla Transilvaniei”.
  • Începând cu anul 1991, cetatea a fost inclusă de UNESCO pe lista patrimoniului mondial, dezvăluindu‑se turiștilor prin modalitatea de conservare a arhitecturii vechi, sub forma unui veritabil oraș‑muzeu. Sighișoara uimește și încântă călătorii, indiferent de anotimp, oferind posibilitatea parcurgerii unui complex pasaj temporal, prin fortăreața compusă inițial dintr-un zid lung de 930 m, 14 turnuri de apărare și 5 bastioane de artilerie. În prezent, se mai păstrează 9 turnuri, 2 bastioane și o parte din zidul de incintă.
  • Principalul punct de interes al cetății și simbol al orașului, Turnul cu Ceas a fost construit pentru a apăra poarta principală a cetății. A primit această denumire datorită ceasului cu figurine, unic în România, aflat la etajul al patrulea. Turnul este compus din cinci niveluri, care împreună cu balconul și acoperișul piramidal au o înălțime de 64 m. Acoperișul, care are o înălțime de 34 metri, a fost distrus în urma unui mare incendiu, în anul 1676, dar a fost refăcut un an mai tarziu. Astăzi, acest turn adăpostește Muzeul de Istorie al orașului Sighișoara, ce prezintă colecția de arheologie, farmacie, mobilier, unelte și produse ale breslelor, orologerie, etnografie, toate oglindind istoria cetății Sighișoara.
  • Celelalte 8 bastioane poartă denumiri ale meșteșugarilor din acea perioadă, precum cele ale Fierarilor, Frânghierilor, Măcelarilor, Cojocarilor sau Croitorilor. Unică, prin modul în care a fost concepută, Scara Școlarilor numără peste 170 de trepte acoperite, ce duc direct la Biserica din Deal. În cetatea Sighișoarei fiecare clădire evocă un stil aparte și poartă un nume ce îi definește aspectul exterior. Casa Venețiană, cu numeroasele sale ferestre duble sau Casa cu Cerb, completând printr‑un trofeu cinegetic pictura murală din exterior, sunt dovezi ale unicității arhitecturale etalate în interiorul cetății.
  • Biserica din Deal este unul dintre cele mai valoroase monumente arhitectonice ale cetății și este considerat un edificiu reprezentativ al stilului gotic în România. Dealul pe care a fost ridicată biserica constituia un punct de refugiu, întărit de localnici în perioadele de asediu. Construcția acestei biserici a început în anul 1345 și a continuat, cu pauze, până în 1525. În anul 1429 biserica tip bazilică a fost reconstruită sub forma unei biserici tip hală.
  • Biserica Mănăstirii se găsește în imediata vecinătate a Turnului cu Ceas. Acest lăcaș de cult a aparținut călugărilor dominicani și este menționat documentar încă din anul 1298. Dimensiunile bisericii ating 44,5 metri lungime si 12,6 metri lățime. În data de 30 aprilie 1676, biserica a ars în întregime, iar toate piesele de mobilier datează din anii ce au urmat incendiului. Biserica a fost refăcută prin efortul financiar al cetățenilor. Turnul și clopotul bisericii au fost construite în anul 1677 și au fost căptușite cu tablă în anul 1956.
  • Un loc în care istoria are o prezență palpabilă, iar trecutul este retrăit la fiecare pas, Sighișoara atrage precum un magnet turiști din toate colțurile lumii, dornici să vizioneze festivalurile și muzeele sale, încântând simțurile și dezvoltând un important turism cultural de elită.

Muzeul Civilizației Populare Tradiționale ASTRA – Sibiu

  • Muzeul Civilizației Populare Tradiționale ASTRA este situat în rezervaţia naturală “Dumbrava Sibiului”, punând la dispoziția vizitatorilor, pe o suprafață de 96 de hectare, peste 400 de case, anexe gospodăreşti şi instalaţii tehnice, un lac şi peste zece kilometri de alei, oferind numeroase variante de plimbări, de la mers pe jos, până la tururi scurte cu trăsura, sania sau barca.
  • Muzeul etnografic în aer liber a debutat în anul 1963 ca „muzeu al tehnicii populare”, căutând să ilustreze intreaga creație tehnică populară tradițională din România. Inițial, a fost împărțit în 4 sectoare tematice expoziționale: Producerea și prelucrarea produselor agro-alimentare; Extragerea și prelucrarea minereurilor și materiilor prime organice (nealimentare) și anorganice (lemn, vegetale, argilă, minereuri, piatră, metale); Prelucrarea pieilor, blănurilor și fibrelor textile (vegetale și animaliere); Transporturi tradiționale.
  • Din anul 1990, celor 4 sectoare tematice inițiale li s-a adăugat unul nou, destinat monumentelor de utilitate publică. Aici au fost aduse și oferite spre vizitare, două biserici și o școală, două hanuri și o cârciumă, două pavilioane de joc și un „loc de popas”, o popicărie și două remize de pompieri. Astfel, patrimoniul muzeului a ajuns la cifra de 149 monumente, conținând 346 construcții și peste 20 000 obiecte de inventar funcțional, fiind cel mai mare și mai bogat muzeu din România.
  • Vizitatorii pot admira modul de structurare a unor gospodării țărănești, tipuri de ateliere meșteșugărești dotate cu unelte aparținând unor perioade trecute, porți din lemn artistic prelucrate, fântâni și mori de apă. Cârciuma din bătrâni, originară din zona Văleni de Munte și Hanul din Tulgheș construit în 1922, servesc vizitatorii cu bucate tradiționale românești într-o ambianță rustică, perfect adaptată regiunii. Cabana Diana oferă cazare celor care vor să petreacă câteva zile în inima verde a parcului sau celor care doresc să se bucure de o vizită nocturnă, într-o atmosferă de vis, creată de instalațiile de iluminat (reflectoare, spoturi), montate din loc în loc.
  • O plimbare cu lotca pe lacul măsurând șase hectare sau participarea la un joc de popice în vecinătatea Hanului din Tulgheș, completează perfect o zi petrecută în incinta muzeului în aer liber. Turiștii se pot bucura de achiziționarea a numeroase suveniruri, din cadrul a două Galerii de artă populară. Acestea sunt expoziții cu vânzare de obiecte tradiționale aparținând satului românesc, precum icoane pe sticlă, picturi naive, marame, ștergare, piese de port popular, obiecte sculptate din lemn sau os și măști regionale.

Cetatea Câlnic, pe domeniul grofilor de altădată

  • La Câlnic, o localitate situată la 3 km distanță de Drumul European 81 ce leagă orașele Sibiu și Sebeș, se desfășoară în câmp deschis, de peste șapte secole, unul dintre cele mai valoroase edificii istorice ale Ardealului – o cetate de tip romanic, cu două rânduri de ziduri circulare, dispuse concentric, întărită cu un bastion, cu un coridor fortificat și două turnuri de observație.
  • Această impunătoare construcție a aparținut inițial grofilor din Câlnic, familii nobiliare menționate documentar la mijlocul secolului al XIII-lea. Complexul, înscris pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO începând cu anul 1999, a fost restaurat în perioada 1961-1964, dar și ulterior, după anul 2003, fiind transformat într-un centru cultural-științific internațional.
  • Fortificația pare să aibă un amplasament atipic, fiind situată într-un punct de joasă altitudine, în imediata apropiere a pârâului Câlnic. Se pare că donjonul din interior a fost folosit ca locuință de către Contele Chyl de Kelling, cel care a finanțat construcția inițială, complex care nu era prevăzut cu biserică, precum în cazul altor cetăți transilvănene, având amenajată doar o micuță capelă în partea stângă a intrării. Intrarea în curtea edificiului are loc printr-un turn de poartă înalt de 24 de metri, ce adăpostește la ultimul etaj patru clopote.
  • În incinta complexului mai pot fi vizitate cămările, capela și turnul-donjon. Părțile constitutive ale cetății Câlnic sunt rezultatul unor faze succesive de construcție. La începutul secolului al XV-lea cetatea este vândută comunității săsești, fiind adaptată noilor cerințe, ridicându-se al doilea rând de ziduri și bastionul odată cu răspândirea armelor de foc.
  • Turnul-donjon a fost amenajat ca spațiu muzeal, adăpostind pe două niveluri o colecție de artă populară. Turiștii au ocazia să admire icoane pe sticlă și lemn, ceramică, mobilier, costume populare, textile și diferite tipărituri. Cu zidurile sale groase, de aproape un metru, turnul se ridică până la 27 de metri înălțime, fiind cel mai reprezentativ element al fortificației. La parterul turnului, într-o încăpere boltită, se află pivnița, cu  butoaie de stejar de 5.000 de litri și diferite unelte folosite în viticultură. Deși elaborată cu sisteme defensive simple, fără a impresiona prin dimensiuni, cetatea din Câlnic este apreciată ca element reprezentativ pentru civilizația transilvăneană a acelei epoci.

Sulina – Delta Dunării

  • Brațul Sulina a fost, timp de secole, singurul canal navigabil la intrarea pe Dunăre, primele așezări formându-se aici cu mai bine de 500 de ani înainte de Hristos. Totuși, cele dintâi atestări documentare datează cu aproape 1.000 de ani în urmă.
  • Situată la doar patru metri deasupra nivelului mării, localitatea scăldată de apele Dunării este formată din soluri nisipoase, sărate și parțial umede, flora predominantă fiind cea a stufului, nuferilor, sălciilor, plopilor și frasinilor. Numeroase specii de pești și păsări completează cadrul natural îmbelșugat și peisajul de o frumusețe aparte, cu precădere la ieșirea din oraș, de-a lungul îngustelor canale ce străbat arealul deltei.
  • În cel mai estic oraș al Europei nu poți ajunge decât folosind o ambarcațiune. Orașul-port este ușor de străbătut chiar și pentru turiștii veniți aici prima oară, fiind structurat în șase străzi paralele cu fluviul și 13 străzi perpendiculare pe cursul apei, însumând aproximativ 40 de km.
  • Între anii 1856 și 1938 Sulina a cunoscut o dezvoltare rapidă, ca urmare a înființării Comisiei Europene a Dunării (CED), un organism internațional ce garanta libera circulație pe fluviu. Astfel, așezarea s-a transformat dintr-un sat afectat de prezența piraților, într-un oraș cu cheiuri portuare, diguri de protecție, serviciu de telefonie, rețea de distribuție a apei potabile și uzină electrică.
  • În anul 1869 CED a construit „Farul Mare”, care înlocuia vechiul far turcesc ridicat în anul 1802. În prezent, declarat monument istoric, acest far adăpostește un mic muzeu ce prezintă istoria organizației și o sală dedicată scriitorului Eugen Botez, cunoscut sub pseudonimul Jean Bart, cel care avea să facă Sulina cunoscută dincolo de granițele țării, prin celebrul său roman „Europolis”.
  • Renumită pentru nisipul său fin, plaja din Sulina a fost recompensată în anul 2011 cu distincția Gold a programului „Quality Coast”. Cimitirul maritim, unic în Europa, arhitectura aparte a lăcașurilor de cult și a caselor vechi tradiționale conferă un aspect pitoresc și atractiv întregii regiuni. La Sulina se poate ajunge din Tulcea cu vasul de pasageri, în aproximativ 4 ore sau cu navele rapide acoperite, în 2 ore. Numeroase pensiuni și pontoane plutitoare oferă cazare, la prețuri variate.

Curtea Domnească – Târgoviște

  • Aflat la mai puțin de 100 km de București, orașul Târgoviște apare pentru prima oară consemnat documentar în jurnalul unui soldat de origine șvabă, în anul 1396. În secolul al XV-lea, Curtea Domnească era alcătuită din palat, biserică paraclis și turnul Chindiei, fiind protejată de o dublă centură de fortificații. Zidurile din piatră, având grosimi variind între 1,6 și 1,9 metri, au fost ridicate sub domnia voievozilor Petru Cercel și Matei Basarab. Spre exteriorul acestora se afla un șanț mare de apărare, în formă de potcoavă, sprijinit de terasele râului Ialomița, cu lățimea de 20 de metri și adâncimea de aproape cinci metri.
  • În cadrul Curții Domnești au fost ridicate două lăcașuri creștin-ortodoxe. Primul și cel mai impunător, poartă denumirea Biserica Mare Domnească, fiind ctitorit în anul 1583 de domnitorul Petru Cercel. Această biserică a fost creată într-un stil asemănător Mitropoliei din Târgoviște. Interiorul a fost zugrăvit integral în anul 1697, în timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu, pictura abordând o varietate de teme iconografice și remarcându-se prin cea mai amplă galerie de pe teritoriul de altădată al Țării Românești, cu portrete ce aparțin unor voievozi români (Matei Basarab Neagoe Basarab, Constantin Brâncoveanu, Petru Cercel, Mihai Viteazul, Radu Șerban, Constantin Șerban, Șerban Cantacuzino și Radu Mihnea). Cea de-a doua biserică, situată în cel mai îndepărtat capăt al sitului arheologic, este cunoscută sub numele de Biserica Mică Domnească sau mai precis, așa cum a fost re­denumită în secolul al XIX-lea, Biserica „Sf.Vineri”.
  • Reper al orașului, dar și unul dintre simbolurile turistice ale României, Turnul Chindiei este o fortificație ce străjuiește întregul complex muzeal, fiind înălțat sub domnia lui Vlad Țepeș, la mijlocul secolului al XV-lea. Tur­nul a fost restaurat în secolul al XIX-lea, schimbându-i-se aspectul original și având în prezent o înălțime de aproximativ 27 de metri și 122 de trepte interioare în for­mă de spirală. Turnul Chindiei servea ca punct de observație și de pază, atât pentru curtea domnească, cât și pentru întreaga cetate. În perioada secolelor XVI-XVII turnul a mai îndeplinit și rol de închisoare.
  • La începutul secolului al XIX-lea a fost construită pe latura de sud-est a curții domnești o casă egumenească, oferită de către domnitorul Constantin Ipsilanti Mănăstirii Dealu, care fusese grav avariată de cutremurul din anul 1802. În anul 1967 a fost inaugurat aici Muzeul Tiparului și al Cărții Românești, una dintre primele instituții de acest profil deschise în România, expunând o succesiune de aspecte privi­toare la dezvoltarea scrisului pe teritoriul românesc. De altfel, bătrâna capitală valahă a fost martoră a apariției primelor cărți în lim­ba slavonă, aici desfășurându-și activita­tea diaconul Coresi, cel care avea să tipă­rească prima carte în limba română.

Transfăgărășan

  • Drumul Național 7C, unul dintre cele mai frumoase și totodată antrenante trasee pentru autoturisme din România, măsoară 151 de kilometri, de la intrarea în comuna Bascov din județul Argeș și până în apropierea satului Cârțișoara din cadrul județului Sibiu. Transfăgărășanul, așa cum mai este numit, a fost construit între anii 1970 și 1974, fiind inaugurat în data de 20 septembrie 1974.
  • Sutele de tone de dinamită folosite pentru a rupe din peretele de stâncă al muntelui și numeroasele vieți omenești sacrificate pentru a duce la bun sfârșit impresionantul proiect sunt mărturia a ceea ce a însemnat crearea unui astfel de drum în urmă cu mai bine de jumătate de secol. Deși străbate cel mai înalt lanț muntos românesc, Transfăgărășanul se află totuși pe locul al doilea ca altitudine, după șoseaua Transalpina, care atinge 2.145 de metri pe piscurile Munților Parâng.
  • Măreția masivului Făgăraș și frumusețea peisajului înconjurător sunt dezvăluite turiștilor în partea de nord a Transfăgărășanului, în zona rezervației naturale Golul Alpin și a Lacului Bâlea. Lacul glaciar, format la o altitudine de 2.034 de metri, măsoară 360 de metri în lungime și are o adâncime maximă de 11 metri. Aici, în dreptul celui mai lung tunel românesc săpat în munte (885 de metri), șoseaua atinge altitudinea de 2.042 de metri. Acest sector de drum (26 km între Piscul Negru și Bâlea Cascadă) este închis în timpul iernii, între 1 noiembrie și 30 iunie.
  • În lunile în care Transfăgărășanul nu e accesibil cu autoturismul, turiștii care doresc să ajungă la cabana de la Lacul Bâlea sau la atractivul hotel de gheață inaugurat în fiecare an în perioada anotimpului de iarnă, o pot face doar utilizând telecabina de la cascada cu același nume. Având o lungime de aproximativ 68 de metri, Cascada Bâlea este cea mai mare cădere naturală de apă, în trepte, din România.
  • Cabana Bâlea Lac a fost reconstruită în anul 2000, după ce vechea cabană a ars în urma unui incendiu, în 1995. Apartamente și camere cu 2 până la 6 paturi sunt dispuse de-a lungul a trei nivele. Turiștii cu veleități sportive pot închiria de aici echipamente diverse. Cabana Cascada, aflată la poalele Transfăgărășanului, oferă 80 de locuri de cazare, cu restaurant, pensiune completă și sală de conferințe la cerere. Iubitorii excursiilor cu cortul, dornici să petreacă clipe de neuitat în sânul naturii, au la dispoziție numeroase locuri de campare în zona Golului Alpin, un parc natural cu o vegetație specifică pajiștilor alpine, în suprafață de aproape 7.000 de hectare, desfășurat între vârfurile Podragu și Suru, un areal ce păstrează încă urme ale glaciațiunii.

Timișoara

  • Primul oraș iluminat electric din Europa (1884), Timișoara încântă vizitatorii prin aerul cosmopolit, arhitectura grandioasă și zonele largi de promenadă, numărându-se printre primele cinci localități ale țării ca mărime, importanță strategică și impact cultural.
  • Timișoara deține dovezi ale existenței așezărilor omenești încă din epoca neolitică. Ținutul mlăștinos și frecvent inundat de râurile Timiș și Bega a favorizat în medievalitate proliferarea multor epidemii, ce au împiedicat creșterea populației și implicit extinderea orașului timp de sute de ani. Începând cu secolul al XVIII-lea, îndiguirile, apariția canalelor și devierile de curs au dus la o dezvoltare rapidă a localității, oferind în prezent o bogată moștenire culturală, datorată comunităților etnice variate, compuse din sârbi, maghiari, germani și români.
  • Orașul răsfățat cu apelativul „Mica Vienă“ deține un amplu patrimoniu monumental, cu muzee și palate, unice ca stil arhitectural și valoare istorică. Simbol al Timișoarei, Catedrala Mitropolitană din Piața Victoriei a fost ridicată între anii 1936 și 1946, în stil bizantin și românesc. Grandioasa construcție, purtând hramul „Trei Ierarhi“, impresionează prin înălțimea de 83 de metri și cele 11 turle. În capătul opus al aceleiași piețe, se remarcă prin fațada simplă, dar impunătoare, Palatul Culturii, a cărui fundație se sprijină pe 1.600 de piloni de stejar, adăpostind în aceeași incintă Opera de Stat și Teatrul Național.
  • La câteva sute de metri distanță, Piața Libertății întâmpină turiștii cu celebrul Monument al Sfântului Ioan Nepomuk, ocrotitorul catolicismului bănățean, statuie amplasată în 1756 în fața Primăriei Vechi.
  • Piața Unirii, cea mai mare piață a Timișoarei, era locul în care se organizau târgurile de animale în trecut. Acum zona abundă în terase, restaurante și localuri cu băuturi fine sau preparate gustoase. În mijlocul Pieței Unirii se află Monumentul Sfintei Treimi, modelat în gresie, care cinstește memoria victimelor ciumei din anul 1738. Fastuosul Palat Baroc, sediu al Muzeului de Artă, Vicariatul Ortodox Sârb, Casa Brück sau Catedrala Romano-Catolică mărginesc laturile pieței, delectând vizitatorii cu stiluri arhitectonice variate, ansambluri baroce, art-nouveau, gotice și rococo.
  • Nu trebuie omisă, din niciun circuit turistic vizitarea celebrelor zone de promenadă, cu spații largi, pline cu flori în perioada sezonului cald, amenajate în parcurile Botanic, Central, Civic, al Catedralei, Justiției sau Rozelor. Timișoara, un oraș aflat într-o permanentă dezvoltare, atrage anual numeroși turiști, vizitatori ocazionali și oameni de afaceri.

Complexul monahal Bârsana

  • Comuna Bârsana este situată la 20 km sud-est de Sighetu Marmației, în Depresiunea Maramureșului, pe Drumul Județean 186, având în vecinătate localitățile Oncești și Rozavlea. Pe aceste plaiuri bucolice a fost construit în secolul al XVIII-lea un amplu ansamblu mănăstiresc, dezvoltat în spiritul tradiției populare, cu ziduri, porți și ornamente sculptate în lemn de stejar.
  • Prima menționare a bisericii din lemn ridicate aici datează din anul 1720, aceasta figurând alături de alte șapte lăcașuri similare, din Maramureș, pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Turla bisericii măsoară 57 de metri, edificiul remarcându-se drept una dintre cele mai înalte construcții de lemn din lume. Ansamblul include două biserici, un altar de vară, aghiazmatarul, arhondaricul, stăreția și casa maicilor, toate plasate la mică distanță, într-o poieniță plină cu flori, desfășurată pe coama dealului. Lacul amenajat în centrul complexului este străbătut din loc în loc de podețe din lemn, sculptate cu motive populare.
  • În incinta complexului se intră trecând pe sub bolta impunătoare a unui turn cu clopotniță. În vecinătatea turnului se află un muzeu de carte veche și de icoane, inaugurat în anul 2005. În cadrul muzeului sunt organizate ateliere de țesut și de pictură bisericească pe diferite suporturi. O bogată colecție de obiecte de artă populară locală se alătură întregului patrimoniu.  Interiorul bisericii a fost repictat în 1806 de către Hodor Toader, fiind influențat de stilurile baroc și rococo. Pictura murală redă scene din Geneză, iar în pronaos din Judecata de Apoi.
  • Tot în incinta complexului de la Bârsana, situată un pic mai sus, pe coasta dealului, se află o clădire micuță, intitulată „Casa artistului”. Într-un spațiu ce cuprinde un dormitor, o baie și o cameră de zi, sunt găzduite din timp în timp personalități cu veleități și preocupări artistice. O casă a duhovnicului, cam de aceeași mărime, a fost amplasată în partea de vest a complexului. Arhondaricul, parte a ansamblului monahal, este o clădire destinată găzduirii pelerinilor. Din luna mai și până în septembrie Mănăstirea Bârsana oferă în incinta complexului mănăstiresc cazare celor interesați să poposească aici.

Palatul Sturdza – Miclăușeni

  • Construit între anii 1880 – 1904, în stil neogotic, cu elemente baroc, castelul aflat la 20 km de Roman și 65 km de Iași, a fost ridicat pe amplasamentul unui vechi conac, în stilul palatelor feudale apusene. Planurile construcției au fost realizate de arhitecții Iulius Reinecke și I. Grigsberg.
  • Castelul adăpostea o colecție valoroasă de cărți și documente, de costume medievale, de arme, bijuterii, tablouri, busturi din marmură de Carrara, argintărie, dar și piese arheologice, numismatice și epigrafice de mare valoare. Biblioteca număra 60.000 de exemplare, multe din aceste volume fiind ediții princeps sau rarisime.
  • În anul 1944, din cauza apropierii frontului, palatul a fost părăsit de Ecaterina Cantacuzino, care a luat cu ea obiectele de preț ale bisericii construite de logofătul Dimitrie Sturza în 1823.  Ea a refuzat inițial să evacueze biblioteca de mare valoare pe care o adăpostea castelul, predând ulterior Episcopiei Romanului două inventare ale bibliotecii. În iarna anului 1944 castelul a fost devastat de soldații forței de ocupație, care au folosit multe cărți valoroase pe post de combustibil în sobe. Pe lângă cărți, au dispărut din castel piese de mobilier și cea mai mare parte din colecțiile familiei Sturdza.
  • Rămasă văduvă și neavând copii, Ecaterina Cantacuzino s-a călugărit spre sfârșitul vieții, sub numele de maica Măcrina. În data de 21 aprilie 1947, ea a donat Episcopiei Romanului castelul Miclăușeni, plus parcul de 30 hectare de pădure care-l înconjura, biserica ctitorită de părinții săi (Gheorghe Sturdza și Maria Sturdza, fiica lui Ion Ghica) și toate dependințele, cu scopul de a fi amenajată aici o mănăstire de maici.
  • În anul 1953, regimul comunist a desființat așezarea monastică. În perioada următoare, castelul a fost depozit militar de explozibil, patrimoniu al Ministerului Metalurgiei, al Sfatului Popular Regional Iași și al Universității Al. I. Cuza din Iași. În anul 1960, Castelul de la Miclăușeni a devenit sediul Centrului de Plasament pentru copii cu handicap psihic sever, aici funcționând și o școală specială. În anul 2001, castelul a fost retrocedat Mitropoliei Moldovei și Bucovinei. În ultimii ani au fost efectuate lucrări de consolidare și de restaurare a clădirii și a dependințelor, însă aceste lucrări de restaurare nu au fost finalizate în totalitate.