Alexandru cel Bun – România în alb și negru

Vatra Moldoviței, un mirific sat bucovinean răsfirat printre obcine împădurite, pare să își păstreze ritmul insensibil la scurgerea a peste șase secole de atestare documentară. Suspendată într-un spațiu neatins de evoluția risipitoare a umanității, regiunea conservă istoria, tradițiile și natura într-un stil propriu și inconfundabil.
Domnitorul Petru Rareș avea să ridice în anul 1532, pe aceste meleaguri, una dintre cele mai frumoase mănăstiri pictate ale Moldovei. Biserica, purtând hramul „Bunei Vestiri” continua tradiția fostului lăcaș de cult ridicat cu un secol în urmă, sub domnia lui Alexandru cel Bun și distrus ca urmare a unor puternice mișcări tectonice.
Muzeul monastic al Moldoviței deține în prezent tipărituri și ansambluri originale de mobilier sculptat, precum jilțul domnitorului Petru Rareș sau broderii datând din secolul al XV-lea. Stilul pictural, atât interior cât și exterior, pare să dezvolte un complex caracter educativ, oferind privitorilor, pe lângă tradiționalele scene religioase și anumite cadre de factură istorică sau culturală (chipuri de filosofi sau scene de război).
Înălțat pe coama unui deal, întregul complex monahal a funcționat timp îndelungat, atât ca important centru cultural, cât mai ales ca punct strategic militar, mănăstirea fiind înconjurată de ziduri groase din piatră, înalte de șase metri. Cu ziduri de apărare și având proporții sporite comparativ cu alte construcții similare ale vremii (pridvor cu coloane, cameră a mormintelor), Mănăstirea Moldovița și-a putut conserva adecvat pictura exterioară, impresionând prin grandoare și stil arhitectural.
Toate aceste calități i-au adus în anul 1975 distincția „Mărul de Aur” acordată de către Federația Internațională a Jurnaliștilor și Scriitorilor de Turism, ca recunoaștere a unei destinații de elită. Începând cu anul 1993, Mănăstirea Moldovița a fost inclusă, împreună cu alte câteva lăcașuri de cult bucovinene, pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO.
Dezvoltând numeroase puncte de interes, riguros ancorate în tradiție, sub forma unor obiecte de artizanat, a folclorului sau a specialităților gastronomice, Vatra Moldoviței oferă chiar și celor mai pretențioși turiști un cadru natural adecvat relaxării și petrecerii unor clipe de neuitat.

Mănăstirea Bistrița se află la doar 8 km distranță de orașul Piatra Neamț, pe drumul ce duce spre localitatea Bicaz, într-o zonă delimitată de Munții Stânișoarei, obcinele Ciprianei și dealul Cetățuii.
Acest lăcaș de cult a fost menționat pentru prima oară într-un hrisov emis în anul 1407, fiind ridicat de Alexandru cel Bun, extins sub domnia lui Ștefan cel Mare, fortificat de Petru Rareș și renovat de Alexandru Lăpușneanu.
Decorată cu întărituri și mozaicuri din piatră la exterior, biserica îmbină elemente bizantine cu simbolurile caracteristice artei gotice, precum arcadele multiple ce formează ancadramentul ușilor.
Muzeul mănăstirii depozitează icoane de secol XVI-XVIII, bucăți de frescă, sculpturi, veșminte și monezi de epocă. Început în anul 1407 și având o ultimă însemnare datând din anul 1682, Pomelnicul Mănăstirii Bistrița, redactat în totalitate în cadrul mănăstirii, reprezintă o lucrare istoriografică de referință pentru trecutul Moldovei. Scris de mai mulți autori anonimi, acesta amintește domnitorii fiecărei perioade, dar și numele a numeroși slujitori ai bisericii: episcopi, arhimandriți, ieromonahi, duhovnici sau arhierei.
Inscripționat în limba slavonă și împodobit cu stema Moldovei, clopotul dăruit de Ștefan cel Mare în anul 1494 este o piesă importantă în patrimoniul muzeului.
Deși mai puțin evidențiată din punct de vedere turistic, Mănăstirea Bistrița se remarcă datorită frumoasei sale arhitecturi și ca urmare a cadrului natural feeric, reprezentând un atractiv loc de popas pentru iubitorii naturii și istoriei.