Cetatea Câlnic, pe domeniul grofilor de altădată

  • La Câlnic, o localitate situată la 3 km distanță de Drumul European 81 ce leagă orașele Sibiu și Sebeș, se desfășoară în câmp deschis, de peste șapte secole, unul dintre cele mai valoroase edificii istorice ale Ardealului – o cetate de tip romanic, cu două rânduri de ziduri circulare, dispuse concentric, întărită cu un bastion, cu un coridor fortificat și două turnuri de observație.
  • Această impunătoare construcție a aparținut inițial grofilor din Câlnic, familii nobiliare menționate documentar la mijlocul secolului al XIII-lea. Complexul, înscris pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO începând cu anul 1999, a fost restaurat în perioada 1961-1964, dar și ulterior, după anul 2003, fiind transformat într-un centru cultural-științific internațional.
  • Fortificația pare să aibă un amplasament atipic, fiind situată într-un punct de joasă altitudine, în imediata apropiere a pârâului Câlnic. Se pare că donjonul din interior a fost folosit ca locuință de către Contele Chyl de Kelling, cel care a finanțat construcția inițială, complex care nu era prevăzut cu biserică, precum în cazul altor cetăți transilvănene, având amenajată doar o micuță capelă în partea stângă a intrării. Intrarea în curtea edificiului are loc printr-un turn de poartă înalt de 24 de metri, ce adăpostește la ultimul etaj patru clopote.
  • În incinta complexului mai pot fi vizitate cămările, capela și turnul-donjon. Părțile constitutive ale cetății Câlnic sunt rezultatul unor faze succesive de construcție. La începutul secolului al XV-lea cetatea este vândută comunității săsești, fiind adaptată noilor cerințe, ridicându-se al doilea rând de ziduri și bastionul odată cu răspândirea armelor de foc.
  • Turnul-donjon a fost amenajat ca spațiu muzeal, adăpostind pe două niveluri o colecție de artă populară. Turiștii au ocazia să admire icoane pe sticlă și lemn, ceramică, mobilier, costume populare, textile și diferite tipărituri. Cu zidurile sale groase, de aproape un metru, turnul se ridică până la 27 de metri înălțime, fiind cel mai reprezentativ element al fortificației. La parterul turnului, într-o încăpere boltită, se află pivnița, cu  butoaie de stejar de 5.000 de litri și diferite unelte folosite în viticultură. Deși elaborată cu sisteme defensive simple, fără a impresiona prin dimensiuni, cetatea din Câlnic este apreciată ca element reprezentativ pentru civilizația transilvăneană a acelei epoci.
Publicitate

Muzeul Satului Maramureșean

  • În data de 30 mai 1981, cu ocazia sărbătoririi Zilei Internaţionale a Muzeelor, s-a inaugurat Muzeul Satului Maramureşean din Sighetu Marmaţiei. Acesta este situat pe Dealul Doboieş, la 3 km de centrul municipiului Sighetu Marmației, la ieşirea spre Vadu Izei.
  • Muzeul, aşa cum se prezintă astăzi, creează impresia unui sat cu specific zonal. Uliţe drepte, întortocheate și poteci alcătuiesc structura satului şi converg spre un deal, pe care, ca în toate satele maramureşene, este aşezată biserica.
  • Muzeul Maramureşului din Sighetu Marmaţiei este un muzeu zonal, având ca arie de reprezentare provincia istorică Maramureş. În ansamblul său, muzeul se constituie ca o rezervaţie de monumente de arhitectură ţărănească, selecţionate după criterii ştiinţifice, având ca bază tipologia construcţiilor, evoluţia acestora în plan arhitectural şi ca sistem constructiv.
  • În Muzeul Satului Maramureșean sunt restaurate şi conservate printre cele mai valoroase monumente de arhitectură populară din România (majoritatea acestora fiind datate cu inscripţii gravate sau săpate în lemn, pe parcursul secolelor al XVI-lea, XVII-lea, XVIII-lea şi XIX-lea). 
  • Muzeul cuprinde peste 30 de gospodării, unele mobilate complet cu piese originale. Casele și gospodăriile conservate, sunt grupate pe principalele subzone ale Maramureșului istoric: Cosău-Mara și Iza Inferioară, până la Strâmtura, Iza Mijlocie, Vișeu-Borșa, subzona Tisei și bazinul Ruscovei. 
  • Muzeul este cuprins în reţelele ICOM şi UNESCO, iar în anul 2019, Muzeul Satului Maramureșean a fost premiat de prestigiosul Ghid Michelin cu 2 stele din 3.

Muzeul Național al Satului București

  • Deschiderea oficială a acestui muzeu în aer liber a avut loc în data de 10 mai 1936, în prezența Regelui Carol al II-lea. Meritul instituirii a aparținut profesorului Dimitrie Gusti, întemeietorul Școlii Sociologice din București, cel care timp de 10 ani, între 1925 și 1935, avea să organizeze campanii de cercetări monografice în numeroase sate românești.
  • La început, muzeul a dispus de 6,5 hectare de teren, în cadrul parcului Herăstrău, pe care au fost amplasate 33 de complexe autentice, transferate din satele cercetate: case cu anexe gospodărești, o biserică maramureșeană, troițe, fântâni, instalații tehnice și un scrânciob.
  • În prezent, patrimoniul muzeului numără aproape 50 de gospodării, patru biserici și două troițe, teascuri, prese, mori de apă și de vânt, ateliere de fierărie și olărie. Majoritatea construcțiilor sunt din perioada secolelor XVIII și XIX. Incendiile din septembrie 1997 și februarie 2002 au afectat o serie de monumente și obiecte de inventar. Lucrările de restaurare efectuate la construcțiile care au avut de suferit în urma acestor incidente au fost finalizate, iar o parte dintre monumente au fost redate circuitului de vizitare.
  • Constant, numeroși meșteri populari expun în cadrul galeriei de artă, dar și pe aleile muzeului, cu ocazia anumitor evenimente publice, picturi pe sticlă, mobilier lucrat manual, podoabe, piese din ceramică, textile, împletituri sau ouă încondeiate. Din librăria muzeului pot fi achiziționate pliante, ghiduri și albume turistice.