Iarna la Cetatea Prejmer

  • La începutul secolului ai XIII-lea Cavalerii Teutoni primeau drepturi asupra utilizării teritoriului pe care se află în prezent comuna Prejmer, unde aveau să ridice, în stil gotic burgund, prima biserică din Tartlau (denumirea săsească a localității). Printr-un document emis în anul 1240, Regele Bela al IV-lea al Ungariei ceda biserica din Prejmer Mănăstirii Citeaux din Burgundia (Franța), pentru folosul obștesc al Ordinului cistercian.
  • Fiindcă zona se confrunta adesea cu invazia turcă prin pasul Buzău, Regele Sigismund de Luxemburg a dispus ridicarea unei incinte formate din ziduri groase, de 3-4 metri și înalte de 12 metri, cu șanț lat de apă, porți din fier și poduri mobile. În ziduri au fost prevăzute, pe patru nivele, 272 de încăperi. Astfel, fiecare familie din localitate deținea o cameră în cetate. Impunătoarea biserică-cetate nu a fost niciodată cucerită.
  • Între anii 1960 – 1970 au avut loc ample lucrări de restaurare, care au redat complexului forma și farmecul inițial. Deși, s-a intervenit adeseori de-a lungul istoriei asupra arhitecturii sale, biserica fortificată din Prejmer a rămas cea mai bine păstrată și cea mai impunătoare biserică-cetate medievală din Estul Europei, fiind înscrisă în anul 1999 pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO.
  • Biserica, situată în centrul complexului, se remarcă prin planul în cruce greacă, unic în Transilvania, similar unor biserici din nordul Germaniei. Bolțile ogivale și ferestrele polilobate sunt caracteristice stilului gotic burgund. Altarul poliptic, ce datează de la mijlocul secolului al XV-lea, este cel mai vechi altar din Transilvania.
Publicitate

Curtea Domnească din Piatra Neamț

  • Ridicată în timpul domniei lui Ștefan cel Mare, între anii 1468 și 1475, Curtea Domnească din Piatra Neamț cuprinde, într-un perimetru relativ redus, Biserica Sf. Ioan Botezătorul, Turnul lui Ștefan, Muzeul de Artă și Muzeul de Etnografie.
  • Având o lungime de 26 de metri și o înălțime de peste 11 metri, Biserica Domnească a fost finalizată în anul 1498, evidențiind elemente arhitecturale caracteristice stilului moldovenesc. Cel mai important edificiu din cadrul complexului a avut parte, la finalul secolului al XIX-lea, de mai multe reparații interioare și exterioare, fiindu-i montată și o nouă catapeteasmă.
  • Construit în anul 1499, Turnul lui Ștefan cel Mare este considerat și în prezent o imagine simbol a orașului Piatra Neamț, păstrându-se până în prezent în forma sa inițială. Pentru o lungă perioadă de timp, aceasta a fost cea mai înaltă construcție din oraș. Expoziția Curtea Domnească a fost inclusă în circuitul expozițional în anul 1986.
  • Clădirea Muzeului de Artă, creată în anul 1930 de o echipă de arhitecți italieni, deține prima colecție de artă a orașului, constituită prin donații și transferuri, între deceniile VI și VIII ale secolului XX.
  • Concepută în stil neoromânesc, similar unei locuințe tradiționale, clădirea Muzeului de Etnografie se remarcă prin elementele din lemn exterioare și prin acoperișul înalt, decorat cu lucarne.
  • Situată în apropierea Curții Domnești, cea mai spectaculoasă clădire, din punct de vedere arhitectural, a orașului Piatra Neamț, adăpostește începând cu anul 2005 Muzeul de Artă Eneolitică Cucuteni. Construită pe cinci niveluri, aceasta a aparținut între anii 1930 – 1948 primei bănci private din Piatra Neamț – Banca Petrodava.