Cantacuzino – România în alb și negru – Romania in black and white

Construit între anii 1880 – 1904, în stil neogotic, cu elemente baroc, castelul aflat la 20 km de Roman și 65 km de Iași, a fost ridicat pe amplasamentul unui vechi conac, în stilul palatelor feudale apusene. Planurile construcției au fost realizate de arhitecții Iulius Reinecke și I. Grigsberg.
Castelul adăpostea o colecție valoroasă de cărți și documente, de costume medievale, de arme, bijuterii, tablouri, busturi din marmură de Carrara, argintărie, dar și piese arheologice, numismatice și epigrafice de mare valoare. Biblioteca număra 60.000 de exemplare, multe din aceste volume fiind ediții princeps sau rarisime.
În anul 1944, din cauza apropierii frontului, palatul a fost părăsit de Ecaterina Cantacuzino, care a luat cu ea obiectele de preț ale bisericii construite de logofătul Dimitrie Sturza în 1823. Ea a refuzat inițial să evacueze biblioteca de mare valoare pe care o adăpostea castelul, predând ulterior Episcopiei Romanului două inventare ale bibliotecii. În iarna anului 1944 castelul a fost devastat de soldații forței de ocupație, care au folosit multe cărți valoroase pe post de combustibil în sobe. Pe lângă cărți, au dispărut din castel piese de mobilier și cea mai mare parte din colecțiile familiei Sturdza.
Rămasă văduvă și neavând copii, Ecaterina Cantacuzino s-a călugărit spre sfârșitul vieții, sub numele de maica Măcrina. În data de 21 aprilie 1947, ea a donat Episcopiei Romanului castelul Miclăușeni, plus parcul de 30 hectare de pădure care-l înconjura, biserica ctitorită de părinții săi (Gheorghe Sturdza și Maria Sturdza, fiica lui Ion Ghica) și toate dependințele, cu scopul de a fi amenajată aici o mănăstire de maici.
În anul 1953, regimul comunist a desființat așezarea monastică. În perioada următoare, castelul a fost depozit militar de explozibil, patrimoniu al Ministerului Metalurgiei, al Sfatului Popular Regional Iași și al Universității Al. I. Cuza din Iași. În anul 1960, Castelul de la Miclăușeni a devenit sediul Centrului de Plasament pentru copii cu handicap psihic sever, aici funcționând și o școală specială. În anul 2001, castelul a fost retrocedat Mitropoliei Moldovei și Bucovinei. În ultimii ani au fost efectuate lucrări de consolidare și de restaurare a clădirii și a dependințelor, însă aceste lucrări de restaurare nu au fost finalizate în totalitate.

Mănăstirea Sinaia a fost fondată de spătarul Mihai Cantacuzino (1640 – 1716), care, după un pelerinaj în Ierusalim și vizitarea Mănăstirii Sfânta Ecaterina de pe Muntele Sinai (locul în care Moise a primit tabletele cu cele 10 porunci), s-a hotărât ca la întoarcerea în Țara Românească să construiască o mănăstire care să poarte numele acestui munte. Dintre ctitoriile lui Mihai Cantacuzino se mai pot aminti: Biserica și Spitalul Colțea și Biserica Fundenii Doamnei din București.
Vechea biserică respectă modelul arhitectural brâncovenesc, un stil de influență barocă, având coloane sculptate în piatră și ornate cu motive florale și vegetale. Pridvorul, specific acestui stil, este întotdeauna adăugat formatului clasic al lăcașurilor creștin-ortodoxe din România – pronaos, naos și altar.
Aceasta a fost prima construcție din regiune, în jurul ei dezvoltându-se ulterior, în secolul XIX, orașul Sinaia. La început, mănăstirea adăpostea 12 călugări, dar numărul acestora a crescut în timp, fiind necesară construcția unei biserici mai mari și a unor chilii suplimentare. Noua construcție a fost realizată între anii 1842 – 1846, suferind apoi multiple deteriorări și fiind reconstruită la inițiativa Regelui Carol I.