fortificat – România în alb și negru – Romania in black and white

La începutul secolului ai XIII-lea Cavalerii Teutoni primeau drepturi asupra utilizării teritoriului pe care se află în prezent comuna Prejmer, unde aveau să ridice, în stil gotic burgund, prima biserică din Tartlau (denumirea săsească a localității). Printr-un document emis în anul 1240, Regele Bela al IV-lea al Ungariei ceda biserica din Prejmer Mănăstirii Citeaux din Burgundia (Franța), pentru folosul obștesc al Ordinului cistercian.
Fiindcă zona se confrunta adesea cu invazia turcă prin pasul Buzău, Regele Sigismund de Luxemburg a dispus ridicarea unei incinte formate din ziduri groase, de 3-4 metri și înalte de 12 metri, cu șanț lat de apă, porți din fier și poduri mobile. În ziduri au fost prevăzute, pe patru nivele, 272 de încăperi. Astfel, fiecare familie din localitate deținea o cameră în cetate. Impunătoarea biserică-cetate nu a fost niciodată cucerită.
Între anii 1960 – 1970 au avut loc ample lucrări de restaurare, care au redat complexului forma și farmecul inițial. Deși, s-a intervenit adeseori de-a lungul istoriei asupra arhitecturii sale, biserica fortificată din Prejmer a rămas cea mai bine păstrată și cea mai impunătoare biserică-cetate medievală din Estul Europei, fiind înscrisă în anul 1999 pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO.
Biserica, situată în centrul complexului, se remarcă prin planul în cruce greacă, unic în Transilvania, similar unor biserici din nordul Germaniei. Bolțile ogivale și ferestrele polilobate sunt caracteristice stilului gotic burgund. Altarul poliptic, ce datează de la mijlocul secolului al XV-lea, este cel mai vechi altar din Transilvania.

Situată între localitățile Câmpulung Moldovenesc și Rădăuți, Mănăstirea Sucevița este atestată documentar în anul 1582, fiind ridicată în timpul domniei lui Petru Șchiopul și înscrisă, începând cu anul 1993, pe Lista Patrimoniului Cultural Mondial UNESCO, alături de alte șapte biserici pictate din nordul Moldovei.
Pictura exterioară a Mănăstirii Sucevița, ultimul mare monument al secolului al XVI-lea din Bucovina, este cea mai bine păstrată din grupul bisericilor moldovenești cu pictură exterioară. Pictura exterioară din partea răsăriteană se desfășoară pe trei abside, într-o singură perspectivă picturală, imensă, numită ”Cinul”, acest ansamblul fiind împărțit în șapte registre orizontale, care ilustrează ierarhiile cerești și pământești. Pe fațada sudică este pictat ”Arborele lui Ieseu” (genealogia lui Iisus).
Istoria mănăstirii Suceviţa este strâns legată de numele familiei Movileştilor. Avându-şi începutul într-un modest schit de lemn, atribuit călugărului Pahomie, prima aşezare monahală în acest spațiu a fost ulterior reprezentată de o biserică din zid, ridicată la sfârşitul secolului al XVI-lea de Gheorghe Movilă. Cel mai mare dintre fraţii Movilă a îmbrăcat haina călugărească la mănăstirea Probota, ajungând apoi mitropolit al Moldovei.
Arhitectura îmbină elemente de artă bizantină și gotică, la care se adaugă elemente de arhitectură ale vechilor biserici de lemn din zona Moldovei. Cu aspectul său de cetate medievală, generat de zidurile fortificate ce formează perimetrul complexului, Mănăstirea Suceviţa prezintă un caracter unic și impresionant, intensificat şi de pictura exterioară, a cărei prospețime a rezistat, timp de peste patru veacuri, trecerii timpului.