Palatul Mogoșoaia (Mogoșoaia Palace)

  • Situat pe malul lacului și înconjurat de un parc frumos amenajat, Palatul Brâncovenesc de la Mogoșoaia constituie, de mai bine de trei secole, un model de referință al stilului brâncovenesc în arhitectura românească, îmbinând în cadrul unui decor de tip oriental elemente apusene ale stilurilor baroc și renascentist.
  • Pe terenul cumpărat în 1681 de Constantin Brâncoveanu va fi ridicat două decenii mai târziu palatul, care în anul 1714 avea să fie confiscat de otomani, după execuția familiei Brâncoveanu la Constantinopol. Ulterior, transformat în han de către turci, acesta intră în anul 1830 în posesia familiei Bibescu, ai căror descendenți vor efectua de-a lungul timpului ample lucrări de restaurare și reamenajare a întregului parc, a turnului de la intrare, a casei de oaspeți și a cuhniei (bucătăria domeniului).
  • Principesa Martha Bibescu este cea care la începutul secolului al XX-lea dispune construirea în stil italian a teraselor din fața palatului, amenajarea parcului, plantarea livezii și refacerea grădinilor englezești. Declarat monument istoric în anul 1945, Palatul de la Mogoșoaia adăpostește în prezent Muzeul Tradiției Aulice (din anul 2000), o colecție de artă comparată (însumând cca. 300 de piese), dar și, anual, aproximativ 10 expoziții temporare, de artă contemporană, în sălile de la parter și în anexe.
  • Turiștii se pot plimba pe malul lacului aflat în spatele castelului, pe aleile înverzite ale parcului sau se pot relaxa pe terasa unui restaurant amenajat în fața casei de oaspeți – Vila Elchingen. Serele Mogoșoaia au fost construite după anul 1890, de arhitecți francezi. Recent refăcute, serele sunt din nou folosite pentru cultura florilor și ca atelier de educație plastică pentru copii.
  • Construit de Nicolae G.Bibescu în anul 1870, cavoul familiei Bibescu a fost restaurat în anul 1997. Cavoul se află pe latura de vest a domeniului, în capătul unei alei umbrite de arbori seculari. Pe placa memorială a Principelui George Bibescu stă scris: „Binecuvântată fie memoria sa, căci el a trăit făcând binele“.
  • Located on the shore of the lake and surrounded by a beautifully landscaped park, The Brâncovenesc Palace in Mogoșoaia has been, for more than three centuries, a reference model of the Brâncovenesc style in Romanian architecture, combining western elements of baroque styles within an oriental setting and Renaissance.
  • On the piece of land bought in 1681 by Constantin Brâncoveanu, the palace will be built two decades later, in 1714 being confiscated by the Ottomans, after the execution of the Brâncoveanu family in Constantinople. Later, transformed into an inn by the turks, it came into the possession of the Bibescu family in 1830, whose descendants will over time carry out extensive restoration and redevelopment works of the entire park, the tower at the entrance, the guest house and of the kitchen.
  • Princess Martha Bibescu is the one who, at the beginning of the 20th century, orders the Italian-style construction of the terraces in front of the palace, the landscaping of the park, the planting of the orchard and the restoration of the English gardens. Declared a historical monument in 1945, the Mogoșoaia Palace currently houses the Museum of Aulic Tradition (since 2000), a comparative art collection (totaling approx. 300 pieces), but also, annually, around 10 temporary exhibitions of contemporary art, in the rooms on the ground floor and in the annexes.
  • Tourists can walk on the shore of the lake, located behind the castle, on the green paths of the park or relax on the terrace of a restaurant set up in front of the guest house – Villa Elchingen. The Mogoșoaia greenhouses were built after 1890, by French architects. Recently restored, the greenhouses are once again used for flower cultivation and as an art education workshop for children.
  • Built by Nicolae G. Bibescu in 1870, the tomb of the Bibescu family was restored in 1997. The tomb is located on the west side of the estate, at the end of an alley shaded by centuries-old trees. On the memorial plaque of Prince George Bibescu it is written: „Blessed be his memory, because he lived doing good”.
Publicitate

Salina Turda

  • Începând cu anul 1992, Salina Turda a fost deschisă publicului larg, căpătând în timp statut de important obiectiv turistic al Ardealului. Se presupune că salina, răsfățată cu apelativul „Poartă spre inima Transilvaniei”, a fost dată în exploatare încă din perioada ocupației romane în Dacia, fără a exista însă documente scrise sau mărturii arheologice în acest sens. Începând cu anul 2004, Salina Turda a fost înscrisă pe lista Monumentelor Istorice ale Județului Cluj. Exploatarea sării în această zonă a fost sistată definitiv în anul 1932, atât ca urmare a dotărilor tehnice primitive, cât și din cauza concurenței altor saline ardelene.
  • Aflat în partea de nord-est a orașului Turda, zăcământul de sare se desfășoară pe o suprafață de 45 kmp. Ca urmare a demarării unui proiect cu fonduri europene în anul 2005 și a unei investiții de aproape 6 milioane de euro, locația a fost amenajată, devenind una dintre cele mai atractive destinații turistice ale regiunii.
  • Lucrările de modernizare din cadrul minei Rudolf au urmărit construirea unui lift panoramic, a unor piste de mini-golf și mini-bowling, a unui teren de sport, a unui carusel și a unui amfiteatru cu 180 de locuri. Adâncă de 42 de metri și lungă de 80 de metri, mina Rudolf este ultimul loc în care sarea a fost exploatată la Turda. În partea cea mai adâncă a salinei, la interiorul Minei Terezia, a fost amenajat un lac subteran, pe suprafața căruia sunt puse la dispoziția turiștilor bărci pentru plimbări romantice. Înălțimea acestei mine de formă conică este impresionantă: 112 metri de la gura puțurilor și până la bază.
  • Prin galeria Franz Josef era permis accesul turiștilor până la finalizarea proiectului de modernizare. Deschisă și în prezent, această galerie are o lungime de aproape 1000 de metri, putând fi parcursă pe jos de către vizitatori. În capătul coridorului se află mina Iosif, care datorită formei sale produce o reverberare puternică a sunetului, fiind cunoscută și sub denumirea de „Sala Ecourilor”. Crivacul, un troliu cu ax vertical, montat în sala cu același nume, servea în trecut la transportul sării, fiind în prezent singurul utilaj de acest tip păstrat în locația sa inițială.
  • Salina Turda oferă condiții optime în terapii recuperatorii ale diferitelor afecțiuni interne, în special din sfera ORL. Problemele respiratorii, alergice sau cu evoluție cronică (astm, bronșită, BPOC) pot fi ameliorate prin cure de expunere gradată. Radioactivitatea minimă și lipsa alergenilor, temperatura constantă a aerului (11°-12° C), umiditatea cu variații minime și prezența aerosolilor de sare, fac parte din condițiile specifice, benefice, în cazul acestor afecțiuni.

Parcul Național Cheile Bicazului

  • Parcul Național Cheile Bicazului – Hășmaș se desfășoară între județele Harghita și Neamț, adăpostind pe o suprafață de peste 6500 de hectare cea mai importantă zonă geologică românească. Printre rezervațiile naturale incluse în arealul parcului se află Cheile Bicazului, Lacul Roșu, Avenul Licaș, Cheile Șugăului și masivele Hășmașul Mare, Piatra Singuratică și Hășmașul Negru.
  • Lacul de acumulare Izvorul Muntelui, situat pe cursul superior al râului Bistrița, la poalele Ceahlăului, este cel mai mare lac antropic (creat de om) amenajat pe râurile interioare din România. Acesta a luat naștere în 1960, odată cu finalizarea lucrărilor la barajul hidrocentralei Stejarul. Barajul, înalt de 127 de metri, oferă de pe coronamentul său o panoramă superbă asupra lacului și munților înconjurători. Volumul lacului variază în funcție de regimul de exploatare, având o suprafață medie de 30 kmp.
  • Aria protejată este străbătută de Drumul Național 12C, care leagă localitatea Gheorgheni de orașul Bicaz, amplasat pe malurile râului Bistrița. Aflate la 20 km de orașul care le poartă numele, Cheile Bicazului, formate ca urmare a eroziunilor provocate de apele Bicazului și ale afluenților săi, reprezintă una dintre cele mai atrăgătoare zone turistice ale țării.
  • Cheile Bicazului, în lungime de 10 km, delimitate de stațiunea Lacul Roșu și de satul Bicazul Ardelean, sunt formate de culmile Ucigașul, Piatra Altarului, Piatra Pinteștilor și Suhard, stânci impunătoare, înalte de peste 1.000 de metri, bogate în peșteri, avene și având amenajate trasee pentru practicarea alpinismului de performanță. Cadrul natural al zonei, cu numeroase elemente geologice și o climă variată, a determinat apariția unei flore cu peste 1.000 de specii și a unei faune cu exemplare rare și ocrotite, dintre care pot fi amintite numeroasele tipuri de broaște, salamandra, viperele, ciocănitoarea, cocoșul de munte, acvila, cerbul carpatin, huhurezul, ursul și lupul.
  • Lacul Roșu s-a format în luna iulie a anului 1837, ca urmare a alunecării unui pinten format din grohotișuri, de pe versantul nord-vestic al Muntelui Ghilcoș. Lacul păstrează și în prezent aspectul unei văi înecate, vârfurile brazilor din fosta pădure care acoperea albia văii străjuind acum oglinda lacului.
  • Prezența aluviunilor roșietice aduse de pârâul Vereșcheu și calcarele cu tentă roșie din împrejurimi sunt motivele pentru care lacul a căpătat de la ciobani și muncitorii forestieri denumirea de Lacul Roșu. Lacul se află la o altitudine de 980 de metri, având o suprafață de 11 hectare și o adâncime maximă de 9,6 metri.

Barajul și Lacul Vidraru

  • Situat între Munții Ghițu și Frunții, Barajul Vidraru și lacul cu același nume se află la mai puțin de 200 km distanță de București, pe Drumul Național 7C, mai cunoscut turiștilor sub denumirea Transfăgărășan.
  • La momentul inaugurării, în anul 1965, Barajul Vidraru era, ca mărime, al cincilea din Europa și al nouălea din lume, fiind format din 930.000 metri cubi de beton, cu o înălțime de 167 metri și o lungime a coronamentului de 307 metri. Este și în prezent cel mai înalt baraj în arc cu dublă curbură din România.
  • În apropierea barajului, la 7 km distanță, se află situată pe un vârf de munte Cetatea Poenari, reședință a domnitorului Vlad Țepeș, unde se poate ajunge parcurgând un drum cu peste 1.000 de trepte.
  • Lacul Vidraru, creat odată cu construirea barajului, are o suprafață de 880 hectare și o lungime de 12 km, cu o adâncime maximă de 155 metri în apropierea barajului. Pe suprafața lacului turiștii se pot plimba cu vaporașul, cu hidrobicicletele sau pot închiria bărci cu vâsle. Lacul Vidraru este al doilea lac artificial din țară, ca debit de acumulare, după Izvorul Muntelui (Bicaz).