Mănăstirea Brâncoveanu – Sâmbăta de Sus

  • La Mănăstirea Brâncoveanu, amplasată pe teritoriul comunelor Sâmbăta de Sus și Drăguș din județul Brașov, se poate ajunge urmând E68, Brașov–Sibiu, șoseaua cotind, în dreptul localității Sâmbăta de Jos, spre baza versantului nordic al Munților Făgăraș.
  • Primele dovezi concrete ale existenței unui lăcaș religios în regiune datează de la începutul secolului al XVII-lea. În anul 1654 satul și moșia Sâmbăta de Sus au intrat în stăpânirea boierului Preda, bunicul domnitorului Constantin Brâncoveanu. Acesta a ridicat, într-un bucolic cadru natural, o bisericuță din lemn, pentru găzduirea călugărilor sihaștri din zonă.
  • În anul 1785, profitând de faptul că după 1772, moşia Sâmbăta de Sus ieşise temporar din stăpânirea familiei Brâncoveanu (până în 1802) din pricina neachitării unei datorii, care a dus la amanetarea moşiei, curtea de la Viena, la cererea administraţiei catolice, a trimis pe generalul Preiss, care a dărâmat mănăstirea Brâncovenilor. Chiliile au fost distruse complet, iar biserica adusă în stare de ruină.
  • După dărâmarea mănăstirii, palatul brâncovenesc din Sâmbăta de Sus, aflat la 10 km depărtare de mănăstire, a fost locuit pentru o perioadă de urmaşi ai familiei Brâncoveanu. Aceştia au stăpânit domeniul până la reforma agrară din 1922, când Ministerul Domeniilor a predat Mitropoliei din Sibiu domeniul brâncovenesc împreună cu ruinele şi toată incinta mănăstirească de la Sâmbăta de Sus.
  • Mitropolitul Nicolae Bălan a început restaurarea bisericii în anul 1926. Lucrările s-au făcut sub supravegherea Comisiei Monumentelor Istorice, fiind conduse de arhitecţii Georges Cristinel, Petre Dumitrescu şi Friedrich Buertnes, care au căutat să redea forma iniţială a monumentului. În interiorul bisericii s-a păstrat pictura veche. Arhitectura bisericii mănăstirii se încadrează în stilul brâncovenesc, stil apărut la sfârşitul sec. al XVII-lea şi începutul sec. al XVIII-lea în Ţara Românească.
  • În anul 2003 a fost inaugurată pe domeniul mănăstiresc Academia Sâmbăta, o clădire cu 70 de camere, adăpostind un amfiteatru, cu o capacitate de 150 de locuri, ce poate găzdui conferințe pe teme religioase, culturale, științifice sau artistice. La rândul său, muzeul din incinta mănăstirii deține o bogată colecție de carte veche, icoane, manuscrise, numismatică și obiecte de artă populară.
Publicitate

Complexul monahal Bârsana

  • Comuna Bârsana este situată la 20 km sud-est de Sighetu Marmației, în Depresiunea Maramureșului, pe Drumul Județean 186, având în vecinătate localitățile Oncești și Rozavlea. Pe aceste plaiuri bucolice a fost construit în secolul al XVIII-lea un amplu ansamblu mănăstiresc, dezvoltat în spiritul tradiției populare, cu ziduri, porți și ornamente sculptate în lemn de stejar.
  • Prima menționare a bisericii din lemn ridicate aici datează din anul 1720, aceasta figurând alături de alte șapte lăcașuri similare, din Maramureș, pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Turla bisericii măsoară 57 de metri, edificiul remarcându-se drept una dintre cele mai înalte construcții de lemn din lume. Ansamblul include două biserici, un altar de vară, aghiazmatarul, arhondaricul, stăreția și casa maicilor, toate plasate la mică distanță, într-o poieniță plină cu flori, desfășurată pe coama dealului. Lacul amenajat în centrul complexului este străbătut din loc în loc de podețe din lemn, sculptate cu motive populare.
  • În incinta complexului se intră trecând pe sub bolta impunătoare a unui turn cu clopotniță. În vecinătatea turnului se află un muzeu de carte veche și de icoane, inaugurat în anul 2005. În cadrul muzeului sunt organizate ateliere de țesut și de pictură bisericească pe diferite suporturi. O bogată colecție de obiecte de artă populară locală se alătură întregului patrimoniu.  Interiorul bisericii a fost repictat în 1806 de către Hodor Toader, fiind influențat de stilurile baroc și rococo. Pictura murală redă scene din Geneză, iar în pronaos din Judecata de Apoi.
  • Tot în incinta complexului de la Bârsana, situată un pic mai sus, pe coasta dealului, se află o clădire micuță, intitulată „Casa artistului”. Într-un spațiu ce cuprinde un dormitor, o baie și o cameră de zi, sunt găzduite din timp în timp personalități cu veleități și preocupări artistice. O casă a duhovnicului, cam de aceeași mărime, a fost amplasată în partea de vest a complexului. Arhondaricul, parte a ansamblului monahal, este o clădire destinată găzduirii pelerinilor. Din luna mai și până în septembrie Mănăstirea Bârsana oferă în incinta complexului mănăstiresc cazare celor interesați să poposească aici.

Valea Teleajenului – Mănăstirile Suzana și Cheia

  • La fel de frumoasă precum Valea Prahovei, Valea Teleajenului din același județ atrage turiști care apreciază mai mult liniștea și relaxarea. Comuna Măneciu se află la 120 km distanță de București, într-o zonă intramontană, cu presiune atmosferică redusă și aer curat, bogat în raze ultraviolete. Dintre cele opt sate ale sale se remarcă stațiunea Cheia, o localitate dezvoltată fără aport industrial, la 50 de km depărtare de orice sursă de poluare. Plasată într-o zonă pitorească, cu bogate păduri de foioase și conifere, stațiunea este apreciată ca loc de odihnă și tratament balneoclimateric cu caracter permanent.
  • Mănăstirea de maici Suzana se află la 8 km distanță de stațiunea Cheia, pe drumul ce duce spre Măneciu. Numele îi provine de la cea dintâi stareță a așezământului (Suzana Albuleț), care, în anul 1740, a ridicat aici o biserică din bârne. Între anii 1875-1882, în timpul stareței Natalia Perlea, s-a construit actuala biserică a mănăstirii, din piatră de râu, în stil neoclasic, cu două turle pe pronaos și o turlă pe naos. Pictura este originală, datând din 1882, realizată de pictorul Petre Nicolau, restaurată de pictorul Gheorghe Vânătorul în anul 1976. Catapetasma este sculptată în lemn de cireș, împodobită cu icoane pictate în ulei, pe lemn. Lăcașul, poziționat într-o zonă pitorească, permanent verde, surprinde plăcut prin simetrie și simplitate.
  • În partea de sud-est a stațiunii Cheia, aproape de pasul Bratocea, frontiera ce separa odinioară Valahia de Transilvania, pe Valea Teleajenului, la o altitudine de 897 m, la poalele Munţilor Ciucaş (Carpaţii Orientali), se află, menționată încă din anul 1770, o așezare monahală purtând numele localității. Inițial, aici au fost construite de către călugări schituri din lemn, având diferite hramuri, lăcașuri care au ars de-a lungul istoriei. În anul 1835 a fost zidită o biserică frumoasă, ce poate fi admirată și în prezent de către turiștii care ajung pe aceste meleaguri.
  • Ansamblul de la Cheia cuprinde o incintă în formă de patrulater, ocupată, pe laturile de sud, est şi nord de trei corpuri de chilii, zidite în anul 1844.  Restaurarea şi modernizarea ansamblului au început în anul 1962 şi s-au încheiat în 1965, când a fost inaugurată și o casă de odihnă în incinta complexului. Lucrările de reconstrucţie şi de întreţinere au continuat – după cutremurul din 1977, biserica mare a fost consolidată, iar acoperişul corpului principal şi şi cel al paraclisului au fost vopsite.

Mănăstirea Sinaia

  • Mănăstirea Sinaia a fost fondată de spătarul Mihai Cantacuzino (1640 – 1716), care, după un pelerinaj în Ierusalim și vizitarea Mănăstirii Sfânta Ecaterina de pe Muntele Sinai (locul în care Moise a primit tabletele cu cele 10 porunci), s-a hotărât ca la întoarcerea în Țara Românească să construiască o mănăstire care să poarte numele acestui munte. Dintre ctitoriile lui Mihai Cantacuzino se mai pot aminti: Biserica și Spitalul Colțea și Biserica Fundenii Doamnei din București.
  • Vechea biserică respectă modelul arhitectural brâncovenesc, un stil de influență barocă, având coloane sculptate în piatră și ornate cu motive florale și vegetale. Pridvorul, specific acestui stil, este întotdeauna adăugat formatului clasic al lăcașurilor creștin-ortodoxe din România – pronaos, naos și altar.
  • Aceasta a fost prima construcție din regiune, în jurul ei dezvoltându-se ulterior, în secolul XIX, orașul Sinaia. La început, mănăstirea adăpostea 12 călugări, dar numărul acestora a crescut în timp, fiind necesară construcția unei biserici mai mari și a unor chilii suplimentare. Noua construcție a fost realizată între anii 1842 – 1846, suferind apoi multiple deteriorări și fiind reconstruită la inițiativa Regelui Carol I.

Sărbători de iarnă la Mănăstirea Sucevița

  • Situată între localitățile Câmpulung Moldovenesc și Rădăuți, Mănăstirea Sucevița este atestată documentar în anul 1582, fiind ridicată în timpul domniei lui Petru Șchiopul și înscrisă, începând cu anul 1993, pe Lista Patrimoniului Cultural Mondial UNESCO, alături de alte șapte biserici pictate din nordul Moldovei.
  • Pictura exterioară a Mănăstirii Sucevița, ultimul mare monument al secolului al XVI-lea din Bucovina, este cea mai bine păstrată din grupul bisericilor moldovenești cu pictură exterioară. Pictura exterioară din partea răsăriteană se desfășoară pe trei abside, într-o singură perspectivă picturală, imensă, numită ”Cinul”, acest ansamblul fiind împărțit în șapte registre orizontale, care ilustrează ierarhiile cerești și pământești. Pe fațada sudică este pictat ”Arborele lui Ieseu” (genealogia lui Iisus).
  • Istoria mănăstirii Suceviţa este strâns legată de numele familiei Movileştilor. Avându-şi începutul într-un modest schit de lemn, atribuit călugărului Pahomie, prima aşezare monahală în acest spațiu a fost ulterior reprezentată de o biserică din zid, ridicată la sfârşitul secolului al XVI-lea de Gheorghe Movilă. Cel mai mare dintre fraţii Movilă a îmbrăcat haina călugărească la mănăstirea Probota, ajungând apoi mitropolit al Moldovei.
  • Arhitectura îmbină elemente de artă bizantină și gotică, la care se adaugă elemente de arhitectură ale vechilor biserici de lemn din zona Moldovei. Cu aspectul său de cetate medievală, generat de zidurile fortificate ce formează perimetrul complexului, Mănăstirea Suceviţa prezintă un caracter unic și impresionant, intensificat şi de pictura exterioară, a cărei prospețime a rezistat, timp de peste patru veacuri, trecerii timpului.