Mircea cel Bătrân – România în alb și negru

Situat pe malul drept al râului Olt, la mică distanță de stațiunile balneoclimaterice Călimănești și Căciulata și la aproximativ 20 km distanță de orașul Râmnicu Vâlcea, ansamblul mănăstiresc de la Cozia s-a numit inițial Mănăstirea Nucet, primind mai târziu apelativul Cozia, după muntele din vecinătate.
Biserica principală, cu hramul ”Sfânta Treime”, prezintă o ornamentație bogată, fiind construită de meșteri din Moravia, între anii 1387 – 1391, după modelul bisericii sârbești din Krusevac. Ctitorul bisericii a fost domnitorul Mircea cel Bătrân.
Pictura a fost renovată în anul 1517, sub domnia lui Neagoe Basarab, când a fost realizată și fântâna care îi poartă numele. Șerban Cantacuzino i-a adăugat, între anii 1706 – 1707 pridvor, chilii și cerdacuri.
Bolnița (spitalul mănăstirii), situată pe cealaltă parte a șoselei, a fost ridicată între anii 1542 – 1543 de către Petre Voievod, numit și Radu Paisie. Într-unul din corpurile clădirii a fost amenajat un muzeu, în care sunt expuse monede, tipărituri vechi, obiecte și podoabe de cult.
Începând cu anul 1415, la Cozia a funcționat până în secolul al XVIII-lea o școală mănăstirească. Din secolul al XVI-lea Cozia a devenit unul dintre cele mai importante centre culturale din Valahia. Mănăstirea Cozia este cea mai reprezentativă ctitorie a domnitorului Mircea cel Bătrân, fiind o bogată sursă de documentare pentru studiul culturii, artei și arhitecturii medievale din Țara Românească.

Cea mai veche așezare monahală din Țara Românească, aflată la aproape 40 km distanță de orașul Târgu Jiu, Mănăstirea Tismana a fost ridicată la mijlocul secolului al XIV-lea, pe un vârf de stâncă al muntelui Stârmina, prin implicarea Sfântului Nicodim de la Tismana și cu sprijinul material al domnitorilor Radu I, Dan I și Mircea cel Bătrân, descendenți ai Basarabilor.
Nicodim, născut la Prilep, în Macedonia, era rudă cu cneazul Lazăr al Serbiei și cu domnitorii Basarabi. Teolog, literat, caligraf și miniaturist, acesta a intrat încă de adolescent în tagma călugărilor de la Muntele Athos, revenind la maturitate în Valahia, pentru a ridica mănăstiri. La Tismana a întemeiat o vestită școală de caligrafie, cu copiști de cărți bisericești, în diverse limbi. Acesta a caligrafiat personal, în anul 1405, un Tetravanghel, cu coperți lucrate în argint aurit. Aceasta este cea mai veche carte datată din Țara Românească, aflându-se în prezent la Muzeul Național de Istorie din București.
De-a lungul timpului, Mănăstirea Tismana a suferit mai multe distrugeri și transformări, datorită importanței sale strategice. Ultima oară, mănăstirea a fost reconstruită în anul 1855, de către arhitectul român, de origine sileziană, Carol Benesch. Spațiile interioare au fost pictate în mai multe etape, prima pictură iconografică fiind executată în 1564 de către pictorul Dobromir cel Tânăr din Târgoviște, ultima pictură a bisericii fiind realizată în anul 1994, în pridvorul construit în 1983 după planurile inițiale ale Sfântului Nicodim, de către pictorul Grigore Popescu din Câmpulung Muscel.
Poetul George Coșbuc a dăruit pentru Paraclisul ctitorit de Matei Basarab, două vitralii realizate în anul 1916, denumind frumosul complex mănăstiresc, ascuns între pădurile dese ale Valahiei de altădată, ”Mărețul cuib al Basarabilor”.
În anul 1406, a avut loc la Mănăstirea Tismana întâlnirea lui Mircea cel Bătrân cu regele austro-ungar Sigismund de Luxemburg, în încercarea formării unei alianțe împotriva turcilor. Mănăstirea Tismana a fost și locul în care Tudor Vladimirescu a organizat revolta sa anti-fanariotă. Aici, s-a enunțat Proclamația de la Padeș, din 22 ianuarie 1821. Tezaurul Băncii Naționale a României a fost ascuns la Mănăstirea Tismana spre finalul celui de-al doilea război mondial. Încă din luna iulie 1944 Constantin Angelescu, Guvernatorul Băncii Naționale a României, a luat măsuri pentru a transporta și a depozita aurul BNR la Mănăstirea Tismana, datorită contraofensivei sovietice, care ajunsese în Basarabia.