romani – România în alb și negru – Romania in black and white

Ruinele cetății dacice Sarmizegetusa Regia, de la Grădiștea de Munte, au fost descoperite în primii ani ai secolului al XIX-lea. Atunci au avut loc și primele săpături oficiale, context în care au fost localizate mai multe construcții, precum fortificația, templul mare rotund, baia romană sau turnul pentagonal. Inițial, având doar scopul căutării de comori, aceste săpături s-au transformat ulterior în dorința de a descoperi noi monumente ale așezării antice.
Cea mai mare așezare din Dacia preromană era compusă din trei părți, cu funcții distincte: așezarea civilă, fortificația și zona sacră. Sarmizegetusa Regia era în secolul I î.Ch. doar un loc sfânt, care s-a transformat, ca urmare a exploatării minereului de fier, într-o localitate cu o economie înfloritoare.
Dealul Grădiștei de Munte era străbătut în antichitate de un drum pietruit, în apropierea cetății coborând în pantă un drum pavat cu lespezi de calcar, ce ajungea până în zona sacră. În mijlocul Sarmizegetusei Regia se afla zona sacră, care cuprindea templele, altarul, drumul și piațeta pavată. Un canal de drenaj, din piatră, asigura evacuarea apei din zona de terase.
Templele construite din piatră și din lemn aveau proporții monumentale, formând împreună cu altarul (Soarele de andezit) un ansamblu în care se desfășurau ceremonii ample. În prezent nu se cunosc divinitățile cărora le erau dedicate aceste temple. După cucerirea romană, întreaga zonă a suferit distrugeri masive și sistematice, aspectul inițial fiind aproape imposibil de reconstituit.
Cetatea de la Costești – Cetățuie, menționată pentru prima oară în anul 1884, aparține sistemului de fortificații din Munții Orăștiei, fiind un punct important de apărare a principalei căi de acces spre Sarmizegetusa Regia. Cea mai veche cetate din Munții Orăștiei, a funcționat ca prima capitală a regatului înființat de Burebista (sec. I î.Ch.).
Arealul așezării măsoară aproximativ 150 kmp, ansamblul fiind completat de cetățile de la Bănița și Căpâlna, amplasate la aproximativ 20-30 km depărtare. Întreaga regiune se remarcă prin cea mai mare concentrare de construcții militare, temple, locuințe, instalații de captare și distribuire a apei și ateliere destinate preponderent prelucrării fierului.

În spațiul delimitat de masivele Șureanu, Retezat și Poiana Ruscă, la 40 km distanță de Sarmizegetusa Regia, bătrâna capitală a Daciei preromane din satul Grădiștea, învingătorii luptelor de la Tapae (anii 101-102) au ridicat în zona de șes a Hațegului o garnizoană romană, care avea să devină, începând cu anul 110, centrul administrativ al provinciei romane Dacia.
Cu o populație de aproximativ 30.000 de locuitori, localitatea asigura inițial adăpost veteranilor de război, aici fiind stabilită tabăra legionară Macedonica V. Fondat de Împăratul Traian, imediat după cucerirea Daciei, acest oraș antic a continuat să existe timp de încă două secole după retragerea trupelor romane în jurul anului 270.
În anul 1871 a fost întemeiată la Deva Societatea de Istorie și Arheologie a județului Hunedoara, care a efectuat primele săpături arheologice între anii 1881 și 1883. În perioada anilor 1973 – 1982 au fost descoperite majoritatea edificiilor din vechiul oraș.
În apropierea zidurilor orașului roman mai există încă o mică porțiune din drumul imperial, cu o fundație construită perfect, din straturi succesive de pietriș, nisip și bolovani, ce susțin lespezi mari din piatră. Acest drum unea Drobeta Turnu Severin de Sarmizegetusa, continuând spre Turda și Cluj Napoca, având capătul la Moigrad, în localitatea antică Porolissum, din apropiere de Zalău.
Printre clădirile descoperite în urma cercetărilor arheologice, s-au mai păstrat până în prezent fundațiile Amfiteatrului, Forului, Palatului Augustalilor, thermelor și ale câtorva edificii publice și particulare. Mare centru cultural și religios al acelei perioade, metropola romană de la Sarmizegetusa adăpostea, pe lângă construcțiile laice și un număr important de temple și altare consacrate diferitelor zeități (Nemesis, Aesculap, Hygia sau Silvanus), multe dintre acestea aflate încă sub pământ.
Istoria menționează că, în cadrul complexului funcționa, în acea perioadă, unul dintre cele mai mari centre de prelucrare a sticlei din epocă. Din păcate, din cauza problemelor financiare și birocratice, o mare parte din suprafața orașului antic nu a fost încă cercetată și excavată de către arheologi, nici măcar în prezent.