Salina Turda

  • Începând cu anul 1992, Salina Turda a fost deschisă publicului larg, căpătând în timp statut de important obiectiv turistic al Ardealului. Se presupune că salina, răsfățată cu apelativul „Poartă spre inima Transilvaniei”, a fost dată în exploatare încă din perioada ocupației romane în Dacia, fără a exista însă documente scrise sau mărturii arheologice în acest sens. Începând cu anul 2004, Salina Turda a fost înscrisă pe lista Monumentelor Istorice ale Județului Cluj. Exploatarea sării în această zonă a fost sistată definitiv în anul 1932, atât ca urmare a dotărilor tehnice primitive, cât și din cauza concurenței altor saline ardelene.
  • Aflat în partea de nord-est a orașului Turda, zăcământul de sare se desfășoară pe o suprafață de 45 kmp. Ca urmare a demarării unui proiect cu fonduri europene în anul 2005 și a unei investiții de aproape 6 milioane de euro, locația a fost amenajată, devenind una dintre cele mai atractive destinații turistice ale regiunii.
  • Lucrările de modernizare din cadrul minei Rudolf au urmărit construirea unui lift panoramic, a unor piste de mini-golf și mini-bowling, a unui teren de sport, a unui carusel și a unui amfiteatru cu 180 de locuri. Adâncă de 42 de metri și lungă de 80 de metri, mina Rudolf este ultimul loc în care sarea a fost exploatată la Turda. În partea cea mai adâncă a salinei, la interiorul Minei Terezia, a fost amenajat un lac subteran, pe suprafața căruia sunt puse la dispoziția turiștilor bărci pentru plimbări romantice. Înălțimea acestei mine de formă conică este impresionantă: 112 metri de la gura puțurilor și până la bază.
  • Prin galeria Franz Josef era permis accesul turiștilor până la finalizarea proiectului de modernizare. Deschisă și în prezent, această galerie are o lungime de aproape 1000 de metri, putând fi parcursă pe jos de către vizitatori. În capătul coridorului se află mina Iosif, care datorită formei sale produce o reverberare puternică a sunetului, fiind cunoscută și sub denumirea de „Sala Ecourilor”. Crivacul, un troliu cu ax vertical, montat în sala cu același nume, servea în trecut la transportul sării, fiind în prezent singurul utilaj de acest tip păstrat în locația sa inițială.
  • Salina Turda oferă condiții optime în terapii recuperatorii ale diferitelor afecțiuni interne, în special din sfera ORL. Problemele respiratorii, alergice sau cu evoluție cronică (astm, bronșită, BPOC) pot fi ameliorate prin cure de expunere gradată. Radioactivitatea minimă și lipsa alergenilor, temperatura constantă a aerului (11°-12° C), umiditatea cu variații minime și prezența aerosolilor de sare, fac parte din condițiile specifice, benefice, în cazul acestor afecțiuni.
Publicitate

Salina Ocnele Mari

  • Mina turistică Ocnele Mari este situată în localitatea cu același nume, la 8 km distanță de orașul Râmnicu Vâlcea, într-o zonă pitorească, cu tradiție în turismul balnear.
  • Exploatarea zăcământului de sare gemă, în lungime de 7,5km și în lățime de 3km, s-a realizat din cele mai vechi timpuri, în zonă fiind descoperite ciocane și topoare de minerit, aparținând culturii epocii neolitice, bronzului și primei epoci a fierului.
  • Conform descoperirilor arheologice, în zonă s-a aflat vestitul centru tribal dacic Buridava. După cucerirea romană, exploatarea zăcământului de sare a continuat, castrul roman de la Stolniceni fiind construit pentru a controla regiunea. Exploatarea de la Ocnele Mari a căpătat un avânt deosebit în timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu, devenind un monopol important, aducător de venituri.
  • Prima salină sistematizată (Mina Sf.Ioan Vechi) a fost deschisă în anul 1836, iar în anul 1937 s-a deschis Mina Pavel, ca urmare a săpării puțului Sf. Petru (1926 – 1936), mină în care s-a folosit pentru prima oară haveza (mașină construită pentru tăierea straturilor de minereu).
  • În anul 2009, într-unul din orizonturile în care exploatarea s-a încheiat, a fost amenajată o zonă turistică, în care accesul vizitatorilor se face prin utilizarea microbuzelor, de la suprafață până în interiorul salinei. Aici au fost amenajate, pentru petrecerea timpului liber, printre altele, spații comerciale, mese de ping-pong, terenuri de joacă pentru copii, pistă de karting, teren de baschet, cinematograf, biserică, sală de fitness, cramă și restaurant.