Muzeul Satului Maramureșean

  • În data de 30 mai 1981, cu ocazia sărbătoririi Zilei Internaţionale a Muzeelor, s-a inaugurat Muzeul Satului Maramureşean din Sighetu Marmaţiei. Acesta este situat pe Dealul Doboieş, la 3 km de centrul municipiului Sighetu Marmației, la ieşirea spre Vadu Izei.
  • Muzeul, aşa cum se prezintă astăzi, creează impresia unui sat cu specific zonal. Uliţe drepte, întortocheate și poteci alcătuiesc structura satului şi converg spre un deal, pe care, ca în toate satele maramureşene, este aşezată biserica.
  • Muzeul Maramureşului din Sighetu Marmaţiei este un muzeu zonal, având ca arie de reprezentare provincia istorică Maramureş. În ansamblul său, muzeul se constituie ca o rezervaţie de monumente de arhitectură ţărănească, selecţionate după criterii ştiinţifice, având ca bază tipologia construcţiilor, evoluţia acestora în plan arhitectural şi ca sistem constructiv.
  • În Muzeul Satului Maramureșean sunt restaurate şi conservate printre cele mai valoroase monumente de arhitectură populară din România (majoritatea acestora fiind datate cu inscripţii gravate sau săpate în lemn, pe parcursul secolelor al XVI-lea, XVII-lea, XVIII-lea şi XIX-lea). 
  • Muzeul cuprinde peste 30 de gospodării, unele mobilate complet cu piese originale. Casele și gospodăriile conservate, sunt grupate pe principalele subzone ale Maramureșului istoric: Cosău-Mara și Iza Inferioară, până la Strâmtura, Iza Mijlocie, Vișeu-Borșa, subzona Tisei și bazinul Ruscovei. 
  • Muzeul este cuprins în reţelele ICOM şi UNESCO, iar în anul 2019, Muzeul Satului Maramureșean a fost premiat de prestigiosul Ghid Michelin cu 2 stele din 3.
Publicitate

Muzeul Național al Satului București

  • Deschiderea oficială a acestui muzeu în aer liber a avut loc în data de 10 mai 1936, în prezența Regelui Carol al II-lea. Meritul instituirii a aparținut profesorului Dimitrie Gusti, întemeietorul Școlii Sociologice din București, cel care timp de 10 ani, între 1925 și 1935, avea să organizeze campanii de cercetări monografice în numeroase sate românești.
  • La început, muzeul a dispus de 6,5 hectare de teren, în cadrul parcului Herăstrău, pe care au fost amplasate 33 de complexe autentice, transferate din satele cercetate: case cu anexe gospodărești, o biserică maramureșeană, troițe, fântâni, instalații tehnice și un scrânciob.
  • În prezent, patrimoniul muzeului numără aproape 50 de gospodării, patru biserici și două troițe, teascuri, prese, mori de apă și de vânt, ateliere de fierărie și olărie. Majoritatea construcțiilor sunt din perioada secolelor XVIII și XIX. Incendiile din septembrie 1997 și februarie 2002 au afectat o serie de monumente și obiecte de inventar. Lucrările de restaurare efectuate la construcțiile care au avut de suferit în urma acestor incidente au fost finalizate, iar o parte dintre monumente au fost redate circuitului de vizitare.
  • Constant, numeroși meșteri populari expun în cadrul galeriei de artă, dar și pe aleile muzeului, cu ocazia anumitor evenimente publice, picturi pe sticlă, mobilier lucrat manual, podoabe, piese din ceramică, textile, împletituri sau ouă încondeiate. Din librăria muzeului pot fi achiziționate pliante, ghiduri și albume turistice.