Saschiz

  • Localitatea Saschiz a fost atestată documentar pentru prima oară în jurul anului 1310, regiunea populată preponderent de sași rivalizând cu Sighișoara, aflată la 20 km depărtare, urbe considerată în Evul Mediu cea mai importantă cetate a sașilor din Transilvania.
  • Prin confirmarea statutului de târg și beneficiind de importante privilegii oferite de către Regele Sigismund de Luxemburg, la începutul secolului al XV-lea au fost construite în Saschiz o școală, un spital și o biserică parohială, meșteșugurile fiind coordonate de diferite bresle.
  • Începând cu anul 1347, pe un deal din apropiere a fost ridicată o cetate țărănească, care servea drept refugiu în cazul unor invazii. La 680 de metri altitudine, cetatea se întindea pe o suprafață de 5.000mp, sub forma unui poligon neregulat, cu un zid de incintă înalt de 10 metri și șase turnuri de apărare. În timpul invaziei otomane, mulți nobili din așezările aflate în vecinătate și-au ascuns în cetate averile, în special aur și podoabe.
  • În anul 1493, în centrul localității Saschiz, pe locul unei vechi bazilici romane, a fost ridicată o impresionantă biserică fortificată, în onoarea Regelui Ștefan I al Ungariei. Biserica masivă, construită în stil gotic, cu o singură sală, a fost întărită cu 22 de contraforturi, lucrările fiind finalizate în anul 1525.
  • Turnul de apărare avea un aspect masiv, fiind prevăzut cu guri de tragere pe mai multe niveluri. În urma unui incendiu, turnul a fost refăcut în secolul XVII, meșterii luând ca model Turnul Ceasului din Sighișoara. Biserica evanghelică fortificată din Saschiz face parte din patrimoniul mondial UNESCO, alături de alte șase biserici fortificate, aflate în localitățile Biertan, Valea Viilor, Câlnic, Dârjiu, Prejmer și Viscri.
  • Regiunea săsească din Transilvania, denumită și ”Țara Ovăzului – Haferland”, ce cuprinde localități precum Saschiz, Homorod, Viscri, Rupea, Criț sau Meșendorf, are un potențial turistic diversificat, cu o ofertă generoasă de meșteșuguri vechi și obiective interesante de vizitat, trasee pentru biciclete și degustări de preparate tradiționale săsești, într-un cadru natural bogat aspectat.
Publicitate

Iarna la Cetatea Prejmer

  • La începutul secolului ai XIII-lea Cavalerii Teutoni primeau drepturi asupra utilizării teritoriului pe care se află în prezent comuna Prejmer, unde aveau să ridice, în stil gotic burgund, prima biserică din Tartlau (denumirea săsească a localității). Printr-un document emis în anul 1240, Regele Bela al IV-lea al Ungariei ceda biserica din Prejmer Mănăstirii Citeaux din Burgundia (Franța), pentru folosul obștesc al Ordinului cistercian.
  • Fiindcă zona se confrunta adesea cu invazia turcă prin pasul Buzău, Regele Sigismund de Luxemburg a dispus ridicarea unei incinte formate din ziduri groase, de 3-4 metri și înalte de 12 metri, cu șanț lat de apă, porți din fier și poduri mobile. În ziduri au fost prevăzute, pe patru nivele, 272 de încăperi. Astfel, fiecare familie din localitate deținea o cameră în cetate. Impunătoarea biserică-cetate nu a fost niciodată cucerită.
  • Între anii 1960 – 1970 au avut loc ample lucrări de restaurare, care au redat complexului forma și farmecul inițial. Deși, s-a intervenit adeseori de-a lungul istoriei asupra arhitecturii sale, biserica fortificată din Prejmer a rămas cea mai bine păstrată și cea mai impunătoare biserică-cetate medievală din Estul Europei, fiind înscrisă în anul 1999 pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO.
  • Biserica, situată în centrul complexului, se remarcă prin planul în cruce greacă, unic în Transilvania, similar unor biserici din nordul Germaniei. Bolțile ogivale și ferestrele polilobate sunt caracteristice stilului gotic burgund. Altarul poliptic, ce datează de la mijlocul secolului al XV-lea, este cel mai vechi altar din Transilvania.