Suhard – România în alb și negru – Romania in black and white

Ca urmare a caracterului său unitar, unic în lume, evocat de motivele tradiționale aplicate pe fațadele caselor din localitate, comuna Ciocănești din județul Suceava a fost declarată în urmă cu aproape două decenii comună-muzeu. Dacă vrei să uiți pentru o perioadă de tumultul civilizației urbane, să te bucuri de o atmosferă relaxantă și de aer curat, savurând delicioase preparate gastronomice, poți să alegi ca destinație de vacanță această frumoasă așezare rurală de la poalele Munților Suhard.
Conform hrisoavelor din perioada medievală, ce atestă existența acestei așezări umane încă din secolul al XV-lea, denumirea localității făcea referire la armurierii domnitorului Ștefan cel Mare, care făureau scuturi, armuri și săbii, ciocănind metalul din zori și până în noapte. Situată de-a lungul unei văi ce leagă două regiuni splendide în peisajul turistic românesc, Maramureșul și Bucovina, comuna Ciocănești stă răsfirată de o parte și de alta a Bistriței Aurii. Arta populară și obiceiurile ocupă un loc important în viața de zi cu zi a sătenilor, vizitatorii putând admira aici numeroase exponate tradiționale, la Muzeul Ouălor Încondeiate, la Muzeul Motivelor Naționale sau la Casa Muzeu Țăran Leontina.
Majoritatea turiștilor ajunși în nordul Moldovei rămân fermecați de aromele bucătăriei bucovinene. Cu Bistrița curgând atât de aproape, produsele pescărești ocupă un loc important, iar păstrăvul servit cu jintiță, în cobză de brad sau prăjit în crustă de mălai, poate fi regăsit în aproape toate meniurile pensiunilor. În general, rețetele sunt preparate cu ingrediente 100% naturale, carnea, brânzeturile și legumele fiind de cea mai bună calitate. Deserturile conțin adeseori dulcețuri variate, din parfumate fructe de pădure: afine, mure, zmeură sau rubarbă.
Nu există un anotimp cu precădere indicat pentru a alege să petreci un concediu pe aceste minunate plaiuri, sezonul turistic îmbrăcând un caracter permanent. Într-adevăr, iarna accesul poate fi ușor îngreunat, din cauza zăpezii, dar panorama oferită de munții înveșmântați în mantii albe merită orice efort. Evenimentele abundă în regiune și în afara clasicului Crăciun și a sărbătorilor pascale, există și alte festivaluri demne de menționat, precum Festivalul Păstrăvului, desfășurat la mijlocul lunii august, Răscolul Stânii în septembrie, Balul Gospodarilor de Lăsatul-secului sau Festivalul Ouălor Încondeiate, la începutul primăverii.

Parcul Național Cheile Bicazului – Hășmaș se desfășoară între județele Harghita și Neamț, adăpostind pe o suprafață de peste 6500 de hectare cea mai importantă zonă geologică românească. Printre rezervațiile naturale incluse în arealul parcului se află Cheile Bicazului, Lacul Roșu, Avenul Licaș, Cheile Șugăului și masivele Hășmașul Mare, Piatra Singuratică și Hășmașul Negru.
Lacul de acumulare Izvorul Muntelui, situat pe cursul superior al râului Bistrița, la poalele Ceahlăului, este cel mai mare lac antropic (creat de om) amenajat pe râurile interioare din România. Acesta a luat naștere în 1960, odată cu finalizarea lucrărilor la barajul hidrocentralei Stejarul. Barajul, înalt de 127 de metri, oferă de pe coronamentul său o panoramă superbă asupra lacului și munților înconjurători. Volumul lacului variază în funcție de regimul de exploatare, având o suprafață medie de 30 kmp.
Aria protejată este străbătută de Drumul Național 12C, care leagă localitatea Gheorgheni de orașul Bicaz, amplasat pe malurile râului Bistrița. Aflate la 20 km de orașul care le poartă numele, Cheile Bicazului, formate ca urmare a eroziunilor provocate de apele Bicazului și ale afluenților săi, reprezintă una dintre cele mai atrăgătoare zone turistice ale țării.
Cheile Bicazului, în lungime de 10 km, delimitate de stațiunea Lacul Roșu și de satul Bicazul Ardelean, sunt formate de culmile Ucigașul, Piatra Altarului, Piatra Pinteștilor și Suhard, stânci impunătoare, înalte de peste 1.000 de metri, bogate în peșteri, avene și având amenajate trasee pentru practicarea alpinismului de performanță. Cadrul natural al zonei, cu numeroase elemente geologice și o climă variată, a determinat apariția unei flore cu peste 1.000 de specii și a unei faune cu exemplare rare și ocrotite, dintre care pot fi amintite numeroasele tipuri de broaște, salamandra, viperele, ciocănitoarea, cocoșul de munte, acvila, cerbul carpatin, huhurezul, ursul și lupul.
Lacul Roșu s-a format în luna iulie a anului 1837, ca urmare a alunecării unui pinten format din grohotișuri, de pe versantul nord-vestic al Muntelui Ghilcoș. Lacul păstrează și în prezent aspectul unei văi înecate, vârfurile brazilor din fosta pădure care acoperea albia văii străjuind acum oglinda lacului.
Prezența aluviunilor roșietice aduse de pârâul Vereșcheu și calcarele cu tentă roșie din împrejurimi sunt motivele pentru care lacul a căpătat de la ciobani și muncitorii forestieri denumirea de Lacul Roșu. Lacul se află la o altitudine de 980 de metri, având o suprafață de 11 hectare și o adâncime maximă de 9,6 metri.