Țara Românească – România în alb și negru

La Mănăstirea Brâncoveanu, amplasată pe teritoriul comunelor Sâmbăta de Sus și Drăguș din județul Brașov, se poate ajunge urmând E68, Brașov–Sibiu, șoseaua cotind, în dreptul localității Sâmbăta de Jos, spre baza versantului nordic al Munților Făgăraș.
Primele dovezi concrete ale existenței unui lăcaș religios în regiune datează de la începutul secolului al XVII-lea. În anul 1654 satul și moșia Sâmbăta de Sus au intrat în stăpânirea boierului Preda, bunicul domnitorului Constantin Brâncoveanu. Acesta a ridicat, într-un bucolic cadru natural, o bisericuță din lemn, pentru găzduirea călugărilor sihaștri din zonă.
În anul 1785, profitând de faptul că după 1772, moşia Sâmbăta de Sus ieşise temporar din stăpânirea familiei Brâncoveanu (până în 1802) din pricina neachitării unei datorii, care a dus la amanetarea moşiei, curtea de la Viena, la cererea administraţiei catolice, a trimis pe generalul Preiss, care a dărâmat mănăstirea Brâncovenilor. Chiliile au fost distruse complet, iar biserica adusă în stare de ruină.
După dărâmarea mănăstirii, palatul brâncovenesc din Sâmbăta de Sus, aflat la 10 km depărtare de mănăstire, a fost locuit pentru o perioadă de urmaşi ai familiei Brâncoveanu. Aceştia au stăpânit domeniul până la reforma agrară din 1922, când Ministerul Domeniilor a predat Mitropoliei din Sibiu domeniul brâncovenesc împreună cu ruinele şi toată incinta mănăstirească de la Sâmbăta de Sus.
Mitropolitul Nicolae Bălan a început restaurarea bisericii în anul 1926. Lucrările s-au făcut sub supravegherea Comisiei Monumentelor Istorice, fiind conduse de arhitecţii Georges Cristinel, Petre Dumitrescu şi Friedrich Buertnes, care au căutat să redea forma iniţială a monumentului. În interiorul bisericii s-a păstrat pictura veche. Arhitectura bisericii mănăstirii se încadrează în stilul brâncovenesc, stil apărut la sfârşitul sec. al XVII-lea şi începutul sec. al XVIII-lea în Ţara Românească.
În anul 2003 a fost inaugurată pe domeniul mănăstiresc Academia Sâmbăta, o clădire cu 70 de camere, adăpostind un amfiteatru, cu o capacitate de 150 de locuri, ce poate găzdui conferințe pe teme religioase, culturale, științifice sau artistice. La rândul său, muzeul din incinta mănăstirii deține o bogată colecție de carte veche, icoane, manuscrise, numismatică și obiecte de artă populară.

Cea mai veche așezare monahală din Țara Românească, aflată la aproape 40 km distanță de orașul Târgu Jiu, Mănăstirea Tismana a fost ridicată la mijlocul secolului al XIV-lea, pe un vârf de stâncă al muntelui Stârmina, prin implicarea Sfântului Nicodim de la Tismana și cu sprijinul material al domnitorilor Radu I, Dan I și Mircea cel Bătrân, descendenți ai Basarabilor.
Nicodim, născut la Prilep, în Macedonia, era rudă cu cneazul Lazăr al Serbiei și cu domnitorii Basarabi. Teolog, literat, caligraf și miniaturist, acesta a intrat încă de adolescent în tagma călugărilor de la Muntele Athos, revenind la maturitate în Valahia, pentru a ridica mănăstiri. La Tismana a întemeiat o vestită școală de caligrafie, cu copiști de cărți bisericești, în diverse limbi. Acesta a caligrafiat personal, în anul 1405, un Tetravanghel, cu coperți lucrate în argint aurit. Aceasta este cea mai veche carte datată din Țara Românească, aflându-se în prezent la Muzeul Național de Istorie din București.
De-a lungul timpului, Mănăstirea Tismana a suferit mai multe distrugeri și transformări, datorită importanței sale strategice. Ultima oară, mănăstirea a fost reconstruită în anul 1855, de către arhitectul român, de origine sileziană, Carol Benesch. Spațiile interioare au fost pictate în mai multe etape, prima pictură iconografică fiind executată în 1564 de către pictorul Dobromir cel Tânăr din Târgoviște, ultima pictură a bisericii fiind realizată în anul 1994, în pridvorul construit în 1983 după planurile inițiale ale Sfântului Nicodim, de către pictorul Grigore Popescu din Câmpulung Muscel.
Poetul George Coșbuc a dăruit pentru Paraclisul ctitorit de Matei Basarab, două vitralii realizate în anul 1916, denumind frumosul complex mănăstiresc, ascuns între pădurile dese ale Valahiei de altădată, ”Mărețul cuib al Basarabilor”.
În anul 1406, a avut loc la Mănăstirea Tismana întâlnirea lui Mircea cel Bătrân cu regele austro-ungar Sigismund de Luxemburg, în încercarea formării unei alianțe împotriva turcilor. Mănăstirea Tismana a fost și locul în care Tudor Vladimirescu a organizat revolta sa anti-fanariotă. Aici, s-a enunțat Proclamația de la Padeș, din 22 ianuarie 1821. Tezaurul Băncii Naționale a României a fost ascuns la Mănăstirea Tismana spre finalul celui de-al doilea război mondial. Încă din luna iulie 1944 Constantin Angelescu, Guvernatorul Băncii Naționale a României, a luat măsuri pentru a transporta și a depozita aurul BNR la Mănăstirea Tismana, datorită contraofensivei sovietice, care ajunsese în Basarabia.