Transfăgărășan

  • Drumul Național 7C, unul dintre cele mai frumoase și totodată antrenante trasee pentru autoturisme din România, măsoară 151 de kilometri, de la intrarea în comuna Bascov din județul Argeș și până în apropierea satului Cârțișoara din cadrul județului Sibiu. Transfăgărășanul, așa cum mai este numit, a fost construit între anii 1970 și 1974, fiind inaugurat în data de 20 septembrie 1974.
  • Sutele de tone de dinamită folosite pentru a rupe din peretele de stâncă al muntelui și numeroasele vieți omenești sacrificate pentru a duce la bun sfârșit impresionantul proiect sunt mărturia a ceea ce a însemnat crearea unui astfel de drum în urmă cu mai bine de jumătate de secol. Deși străbate cel mai înalt lanț muntos românesc, Transfăgărășanul se află totuși pe locul al doilea ca altitudine, după șoseaua Transalpina, care atinge 2.145 de metri pe piscurile Munților Parâng.
  • Măreția masivului Făgăraș și frumusețea peisajului înconjurător sunt dezvăluite turiștilor în partea de nord a Transfăgărășanului, în zona rezervației naturale Golul Alpin și a Lacului Bâlea. Lacul glaciar, format la o altitudine de 2.034 de metri, măsoară 360 de metri în lungime și are o adâncime maximă de 11 metri. Aici, în dreptul celui mai lung tunel românesc săpat în munte (885 de metri), șoseaua atinge altitudinea de 2.042 de metri. Acest sector de drum (26 km între Piscul Negru și Bâlea Cascadă) este închis în timpul iernii, între 1 noiembrie și 30 iunie.
  • În lunile în care Transfăgărășanul nu e accesibil cu autoturismul, turiștii care doresc să ajungă la cabana de la Lacul Bâlea sau la atractivul hotel de gheață inaugurat în fiecare an în perioada anotimpului de iarnă, o pot face doar utilizând telecabina de la cascada cu același nume. Având o lungime de aproximativ 68 de metri, Cascada Bâlea este cea mai mare cădere naturală de apă, în trepte, din România.
  • Cabana Bâlea Lac a fost reconstruită în anul 2000, după ce vechea cabană a ars în urma unui incendiu, în 1995. Apartamente și camere cu 2 până la 6 paturi sunt dispuse de-a lungul a trei nivele. Turiștii cu veleități sportive pot închiria de aici echipamente diverse. Cabana Cascada, aflată la poalele Transfăgărășanului, oferă 80 de locuri de cazare, cu restaurant, pensiune completă și sală de conferințe la cerere. Iubitorii excursiilor cu cortul, dornici să petreacă clipe de neuitat în sânul naturii, au la dispoziție numeroase locuri de campare în zona Golului Alpin, un parc natural cu o vegetație specifică pajiștilor alpine, în suprafață de aproape 7.000 de hectare, desfășurat între vârfurile Podragu și Suru, un areal ce păstrează încă urme ale glaciațiunii.
Publicitate